Peste 3.600 de locuinţe în regim ANL vor putea fi vândute tinerilor chiriaşi

Un număr de 3.615 de locuinţe în regim ANL închiriate tinerilor vor putea fi vândute acestora, autorităţile reglementând legislaţia în acest sens, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Din totalul celor 3.615 locuinţe, 1.120 vor putea fi vândute în Bucureşti. Până în prezent, 11.863 de locuinţe au fost trecute deja în proprietatea privată a statului, urmând ca, eşalonat, pe măsura adoptării hotărârilor consiliilor locale de trecere a locuinţelor în proprietate publică a statului, să se iniţieze şi alte proiecte de hotărâri ale Guvernului pentru trecerea în proprietatea privată a statului a celorlalte locuinţe.

Guvernul a adoptat, în şedinţa joi, la propunerea MDRT, Hotărârea pentru stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora.
Astfel, se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuinţe pentru tineri aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate şi trecerea acestora din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului.

Hotărârea era necesară în contextul în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2010 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe s-a prevăzut ca locuinţele pentru tineri, destinate închirierii să poată fi cumpărate de chiriaşii acestora după un an de închiriere neîntreruptă, faţă de teri ani cât era prevăzută anterior, potrivit MDRT.
Astfel, pentru toate locuinţele finalizate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 89/2008 şi care au fost înregistrate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale trebuia creat cât mai urgent cadrul legal necesar vânzării, prin trecerea lor în proprietatea privată a statului.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.