Un prim suspect în atentatul de pe aeroportul Domodedovo – Rusia

Un prim posibil suspect implicat în atentatul terorist de luni (24 ianuarie 2011) de pe aeroportul Domodedovo, soldat cu moartea a 35 de persoane, a fost identificat de autorităţile responsabile din Rusia, informează joi Kommersant.

Organele Ministerului rus al Afacerilor Interne şi ale Serviciului Federal de Securitate (FSB) din regiunile din Caucazul de Nord şi de Sud au primit informaţii ce duc spre un oarecare Razdobudko, locuitor al regiunii Stravropol (sud-vest).
Potrivit Kommersant, el ar fi fost membru al unei grupări teroriste, destructurată în luna octombrie a anului trecut. Forţele de ordine nu exclud că el ar putea fi organizatorul sau chiar executorul atentatului comis pe 24 ianuarie la aeroportul Domodedovo. Informaţia nu a fost însă confirmată oficial.

Citeste si:  Rezultatele sondajelor de opinie, unul dintre motivele rocadei Putin-Medvedev

„Razdobudko este departe de a fi singura persoană verificată pentru implicarea în atentat, de aceea nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii”, au declarat surse din forţele de ordine, apropiate anchetei, precizând că, pentru identificarea teroristului care a murit la Domodedovo, este necesar testul comparativ al ADN, realizarea portretului său robot, dar şi alte investigaţii.

Potrivit unor date preliminare, atentatul de pe aeroportul din Moscova a fost comis de un terorist kamikaze aflat în mulţimea de oameni care îi întâmpinau pe pasageri. În urma exploziei au murit 35 de persoane. Autorităţile au demarat două anchete penale, care vizează atât identificarea organizatorilor atentatului, cât şi sancţionarea celor responsabili de asigurarea securităţii în sistemul de transport.

Citeste si:  Europa intelectualilor: Unde este libertatea de gândire ?
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata