Revolta ajunge în inima arabilor

Egiptul este cea mai populată ţară din Orientul Mijlociu, cu cea mai mare comunitate nemusulmană din regiune, una dintre puţinele care are relaţii diplomatice cu Israelul şi leagăn al islamismului politic.

Scânteia revoluţiei tunisiene s-a răspândit, dar ţara Nilului nu este Tunisia, amintesc analiştii. Revoluţia iasomiei a zguduit profund lumea arabă, dar revoltele egiptene ar putea presupune un adevărat cutremur pentru regiune, notează joi ziarul Las Provincias. Zeci de mii de egipteni au ieşit în stradă în ultimele zile pentru a cere sfârşitul erei Mubarak. Nivelul de participare a protestelor a surprins nu doar regimul, ci chiar şi pe organizatori.

Egiptul este în general o ţară apatică, unde protestele în rândul populaţiei, resemnate deja cu represiunea statală, nu trec de sălile de cafenea. Potrivit unui diplomat spaniol care a trăit mulţi ani la Cairo, egiptenii ‘nu ies în stradă, decât dacă te atingi de pâinea lor’.
Între majorările de preţuri care au afectat produsele subvenţionate, preţurile la pâine au fost cele care au determinat revoltele din 2008 şi 2009, în timp ce fraudarea masivă a alegerilor de formaţiunea preşedintelui, Partidul Naţional Democratic (PND), în care de Mubarak a măturat opoziţia, aproape că nu a suscitat proteste pe Internet şi în ziarele opoziţiei.

Citeste si:  Primul Război Mondial: Rusia a încercat să evite războiul, a declarat preşedintele Putin

Dar poate că lucrurile s-au schimbat, iar egiptenilor nu le mai este teamă. Revoluţia tunisiană şi căderea rapidă a regimului lui Zine el Abidine Ben Ali au servit drept catalizator pentru egipteni, mai ales pentru generaţiile tinere. La fel s-a întâmplat şi în Tunisia, unde cei cu vârste între 20 şi 30 de ani au convocat protestele pe Facebook şi Twitter.

Însă deşi Tunisia şi Egiptul împărtăşesc multe din relele care au stat la baza protestelor, precum şomajul, nivelul de trai sau regimul opresor anchilozat la putere – Ben Ali timp de 23 de ani, Mubarak deja de 30 – deosebirile dintre cele două ţări islamice sunt destul de mari. În timp ce Tunisia are o populaţie de circa 10 milioane de locuitori, Egiptul, cu 80 de milioane, este cea mai populată ţară din lume. Este de asemenea extrem de săracă şi aproape jumătate din populaţie trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi.

Citeste si:  Iranul a avut contacte cu serviciul de informaţii canadian

Egiptul lui de Mubarak – ca şi Tunisia lui Ben Ali – este considerat de Occident drept unul din regimurile ‘moderate’ din Orientul Mijlociu, cu şanse mici să acţioneze împotriva intereselor statelor occidentale prin natura guvernului său. Este şi una din singurele ţări arabe – alături de Iordania – care a semnat un acord de pace cu Israelul şi care face ca guvernul său, în ciuda tragerilor de urechi ocazionale ale SUA sau UE, să se bucure de o protecţie specială.

În prima zi a protestelor, secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton a cerut să fie respectate drepturile fundamentale ale egiptenilor precum libertatea de expresie sau de manifestaţie, dar a ţinut să sublinieze că guvernul lui Mubarak este unul ‘stabiľ. Spre deosebire de Tunisia, Egiptul se poate lăuda cu o presă independentă, iar egiptenii pot alege dintr-un amplu spectru de partide politice, deşi democraţia este mai mult o iluzie în această ţară.

Citeste si:  Franţa: Un cetăţean român a fost ucis de poliţie la sud de Paris

Toate alegerile din ultimele decenii au fost fraudate. Ca şi Tunisia, Egiptul foloseşte o mână forte împotriva islamismului, dar spre deosebire de ţara maghrebiană, mişcarea islamistă beneficiază de un sprijin amplu în societatea egipteană. Fraţii Musulmani, principala mişcare islamistă moderată din Egipt, este interzisă ca partid, dar este tolerată de autorităţi, datorită amplului sprijin popular.

Arestările în rândul membrilor săi, mulţi dintre ei avocaţi sau medici proveniţi din clasa de mijloc, sunt frecvente iar regimul nu a pregetat să dea vina pentru revolte pe frăţia musulmană, într-un semn cu ochiul făcut Occidentului. Rolul pe care l-ar putea juca o mişcare islamistă organizată şi cu mare sprijin popular, într-o eră post-Mubarak, îi îngrijorează profund pe aliaţii occidentali ai Egiptului, mai ales pe Israel.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close