Scumpirea utilităţilor a majorat costurile IMM-urilor

9 din 10 întreprinderi mici şi mijlocii susţin că le-au crescut cu peste 4% costurile ca urmare a majorării preţurilor la utilităţi şi combustibil, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, în cadrul unei conferinţe de presă.

Efectele creşterii preţului utilităţilor asupra industriei prelucrătoare se regăsesc în scăderea valorii adăugate brute în toate ramurile economiei naţionale, în reducerea marjei de profit, creşterea inflaţiei şi scăderea exporturilor.
Pentru reducerea preţului utilităţilor pentru IMM-uri, Consiliul propune reglementarea obligativităţii ca, pentru orice mărire a preţului utilităţilor, să fie realizată în prealabil o analiză justificativă de preţ, precum şi o notă de impact cu efectele economice şi sociale.

Citeste si:  Fermierii care ard miriştile şi resturile vegetale pe terenul arabil vor fi sancţionaţi

CNIPMMR propune adoptarea unor măsuri cu caracter temporar, pe durata crizei, pentru IMM-uri, de combatere a creşterii excesive a preţurilor utilităţilor şi blocarea acestora prin punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, potrivit căreia, ‘pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale precum:
situaţii de criza, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combataterea creşterii excesive a preţurilor sau blocarea acestora’.

Oamenii de afaceri cer monitorizarea permanentă a creşterii preţului utilităţilor (la energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, salubrizare, benzină/motorină etc.) raportat la evoluţia cotaţiilor la bursă (ex pentru benzină/motorină, raportat la preţul ţiteiului), cursul valutar, accizele/celelalte taxe şi costurile de producţie/distribuţie, precum şi luarea măsurilor care se impun pentru creşterile nejustificate ale preţului utilităţilor, atât pentru consumatorii casnici, cât şi consumatorii industriali.

Citeste si:  Noua strategie energetică ar putea fi realizată în cea de-a doua parte a anului 2010

IMM-urile solicită, de asemenea, implicarea mai mare a autorităţilor publice cu competenţe de reglementare în domeniul utilităţilor, pentru asigurarea funcţionării sectoarelor respective şi a pieţelor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor, publicarea de rapoarte trimestriale privind rezultatele activităţii de monitorizare şi măsurile adoptate privind creşterile nejustificate a preţului utilităţilor, atât pentru consumatorii casnici, cât consumatorii industriali.

Oamenii de afaceri cred că desecretizarea contractelor de privatizare în domeniul resurselor naturale, asigurarea transparenţei în domeniul tuturor preţurilor utilităţilor, cu publicarea lor comparativ cu preţurile din celelate state membre ale UE şi monitorizarea practicilor comerciale, a eficienţei managementului şi profiturilor obţinute de furnizorii de utilităţi ar duce la stabilirea unor preţuri corecte.

Citeste si:  Predoiu: Ancheta din dosarul "Mineriada", un moment istoric care poate să nască o lume nouă
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata