Cum au închis românii bursa europeană a emisiilor de carbon

– Mai mulţi hackeri au furat drepturi de tranzacţionare de dioxid de carbon şi le-au vândut pe bursa europeană. Poliţia din Grecia a aflat că IP-urile hoţilor provin din România şi a pus Interpolul pe urmele lor. Bursa europeană de CO2 rămâne închisă până când va fi sigură, anunţă România Liberă

Bursa europeană a emisiilor de carbon a fost închisă pe o perioadă nedeterminată, după ce hackerii au pătruns în registrele Greciei, Austriei şi Cehiei şi au furat drepturi de tranzacţionare în valoare de aproximativ 30 milioane de euro, pe care le-au vândut pe piaţa spot a bursei.

Poliţia elenă a anunţat că a descoperit de unde proveneau hackerii care au spart registrele de emisii de carbon ale Greciei. Au fost identificate „între opt şi zece” adrese IP folosite de hackeri, localizate în România, potrivit unui oficial al poliţiei, citat de Reuters. Interpolul a fost anunţat în legătură cu acest caz.

Citând oficiali ai companiilor implicate în tranzacţiile cu CO2, Wall Street Journal a explicat modul în care se petreceau furturile: hackerii atacau servere din ţările de la care voiau să fure şi comandau computerelor să transfere drepturile de tranzacţionare ale unor companii în propriile lor conturi.

Cazul, petrecut la jumătatea lunii ianuarie, a dus la închiderea, pentru o săptămână, a bursei de credite de carbon a UE, pe care activează aproape 30 de ţări. Piaţa ar fi urmat să se redeschidă joia trecută, dar oficialii europeni au anunţat că tranzacţiile bursiere rămân suspendate până când un raport independent va certifica faptul că securitatea electronică a sistemului nu mai poate fi compromisă.

Loading...
loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Alex spune

    Nu au fost nici hackeri, nici Romania. Aceasta este o noua manevra a UE pt a ne bloca accesul la Schengen. Deoarece nu au dreptul sa ne refuze prin lege, o vor face folosindu-se de exceptii. In aceste conditii de ‘furt’, exceptiile sunt asigurate. Ordinarii lumii. Marile puteri care vor ‘egalitate’ pe acest pamant. Adevarata mafie a planetei.

    Cu respect pt tot Romanii,
    Un student in Londra.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.