Camera Deputaţilor a adoptat legea de aprobare a OUG 63/2010

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi (8 februarie 2011) legea de aprobare a OUG 63/2010, act normativ care instituie separarea bugetului administraţiilor locale în buget de funcţionare şi buget de dezvoltare, stabileşte normative de personal raportate la numărul de locuitori şi prevede ca plafoanele cu cheltuielile de personal la nivelul judeţului şi localităţilor să fie stabilit prin ordin comun al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice.

Legea privind OUG 63 a fost adoptată cu 154 de voturi pentru, 125 de voturi împotrivă şi 5 abţineri. Preşedintele Comisiei de administraţie publică, deputatul PDL Sulfina Barbu, a prezentat, în cadrul dezbaterilor din plen pe marginea legii, raportul comun favorabil cu amendamente privind OUG 63, adoptat cu majoritate de voturi în şedinţa comună a Comisiilor de administraţie şi de buget-finanţe.

Principala prevedere a OUG 63/2010 este aceea că toate bugetele unităţilor administrativ-teritoriale se structurează obligatoriu în două secţiuni: buget de funcţionare şi buget de dezvoltare. Totodată, potrivit OUG 63/2010, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, toate proiectele de investiţii cu finanţare de la bugetul de stat în implementare vor trebui dublate de contracte de finanţare semnate între ministerele finanţatoare şi autorităţile publice locale pentru perioada rămasă, dar cu obligativitatea ca ele să fie finalizate până la finalul anului 2013.

Între amendamentele aduse la OUG 63/2010, prin legea de aprobare adoptată marţi de Camera Deputaţilor, se numără şi cel privind posibilitatea administraţiilor locale de a cădea la înţelegere cu agenţii economici faţă de care au datorii pentru reeşalonarea plăţii sumelor restante.
Noua lege include un alt amendament la OUG 63 care stabileşte ca redistribuirea sumelor între localităţile din acelaşi judeţ să se facă prin ordin al Direcţiei Finanţelor Publice judeţene.

De asemenea, în forma legii adoptată marţi de Camera Deputaţilor se regăseşte şi amendamentul care prevede suplimentarea cu 53 de posturi a schemei de personal de la nivelul Direcţiei de stare civilă şi evidenţa persoanei din cadrul Primăriei Sector 1 a municipiului Bucureşti, având în vedere că respectiva structură are în sarcină, între altele, şi prelucrarea documentele de stare civilă şi de identitate ale cetăţenilor români plecaţi în străinătate.
Grupurile PSD şi PNL au anunţat, prin vocea deputaţilor Viorel Ştefan şi Paul Victor Dobre, că votează împotriva OUG 63, act normativ care vine, în opinia lor, să încalce ”flagrant” principiul descentralizării şi autonomiei locale prin centralizarea resurselor.

”Această ordonanţă de urgenţă este o încălcare flagrantă a autonomiei locale. Este o întoarcere la politica de dinainte de 1989. Această ordonanţă nu are rolul decât de a reduce resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale şi de a li se impune reguli.
Ce rost mai are atunci să vorbim despre autonomie locală? Dacă Ministerul de Finanţe şi Ministerul Administraţiei pot să dea ordine comune, n-avem nevoie nici de primar, nici de consilier, nu avem nevoie de nimic. Decât, poate, de sfaturile eternului Jefrey Franks, care conduce şi una şi alta”, a declarat deputatul Paul Victor Dobre, la dezbaterile din plenul Camerei, privind legea de aprobare a OUG 63/2010.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.