Emil Boc: Fiecare companie de stat va fi analizată până în iulie 2011

Autorităţile vor realiza o analiză a fiecărei companii de stat până la sfârşitul lunii iulie 2011, urmând ca acestea să fie clasificate în companii care îşi vor continua activitatea, chiar şi restructurate, companii privatizate şi companii lichidate, a declarat premierul Emil Boc luni (7 februarie 2011) la Palatul Victoria.

‘În ceea ce priveşte companiile de stat, trebuie să asigurăm servicii de calitate pentru cetăţean şi prin companiile care nu au fost reformate şi restructurate. Mediul privat este blocat uneori de funcţionarea necorespunzătoare a companiilor de stat. La sfârşitul lunii iulie 2011 vom face o analiză a fiecărei companii de stat, urmând ca fiecare să fie clasificată. Acestea vor fi fie întreprinderi sau companii care îşi vor continua activitatea, fie ele şi restructurate, companii privatizate sau lichidate’, a afirmat Emil Boc.

Citeste si:  Report de peste 6,7 milioane euro la tragerea loto din 17 martie 2011

De asemenea, premierul a precizat că activitatea de control financiar a companiilor de stat va fi transferată de la ministerele de resort la Ministerul Finanţelor Publice. ‘Vom îmbunătăţi managementul companiilor. Totodată, se va transfera controlul financiar la Ministerul Finanţelor Publice pentru un control riguros şi un management eficient’, a adăugat Emil Boc.

Şeful Executivului a menţionat că CEC nu va fi privatizată şi că nu vor fi vândute pachetele majoritare de la companiile Transgaz, Romgaz, Transelectrica.
‘Nu avem în vedere privatizarea CEC şi nici vânzarea pachetelor majoritare la Transgaz, Romgaz, Transelectrica. Cele care aduc pierderi da, care nu sunt exploatate’, a menţionat Boc.

Citeste si:  Un excedent al balanţei comerciale de 22,2 miliarde de euro

Datoriile companiilor de stat vor fi inventariate până la finalul lunii aprilie 2011, a declarat premierul Emil Boc. În ceea ce priveşte domeniul transporturilor, premierul a precizat că CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) îşi va majora veniturile în 2011, simultam cu renegocierea contractelor neperformante.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close