Încrederea în guvernul bulgar scade

Scandalul înregistrărilor audio ale convorbirilor telefonice purtate de şeful Agenţiei Vamale, Vanio Tanov, cu premierul Boiko Borisov şi cu alţi înalţi oficiali din cabinetul său, afectează grav încrederea în guvernul bulgar, scrie luni cotidianul sofiot Sega.

Convorbirile publicate în ianuarie de tabloidul Galeria aruncă o lumină nefavorabilă asupra celor implicaţi, sugerând trafic de influenţă din partea premierului Borisov în favoarea unui om de afaceri şi a unui angajat al agenţiei vamale. Interceptările dezvăluie totodată existenţa unor conflicte personale între membrii guvernului.
Un sondaj de opinie realizat de agenţia Gallup arată că, în ultima lună, încrederea în premierul Boiko Borisov a scăzut cu 6 la sută, coborând de la 45%, cât era în ianuarie, la 39%, în februarie.

Aceasta este cea mai bruscă coborâre a ratei de încredere în premier înregistrată vreodată, avându-se în vedere că până acum aceasta s-a diminuat cu cel mult 2 sau 3 puncte, comentează Sega. În schimb, neîncrederea în Borisov creşte cu un punct şi ajunge la 38 la sută, aproape egalându-se cu rata încrederii. Încrederea în vicepremierul şi ministru al internelor Ţvetan Ţvetanov scade de asemenea, de la 34 la 29 la sută. Boiko Borisov a coborât pe locul al treilea în topul celor mai populari politicieni bulgari.

Primul loc este ocupat de comisarul european Kristalina Gheorghieva, care se bucură de sprijinul a 58 la sută dintre populaţie. Locul al doilea este pentru ministrul dezvoltării regionale Rosen Plevneliev, iar locul al patrulea îi revine preşedintelui Gheorghi Pârvanov. Acelaşi sondaj relevă că 30 la sută dintre cei chestionaţi cred că Borisov este responsabil pentru trafic de influenţă, 45 la sută nu au fost în măsură să aibă o opinie categorică, în timp ce 25 la sută consideră că premierul nu are nicio vină, mai scrie Sega.

Deşi susţinerea pentru partidul GERB se diminuează, acesta rămâne în topul preferinţelor bulgarilor, informează ziarul Dnevnik, citând datele aceluiaşi studiu. În prezent, 27,3 la sută dintre bulgari susţin că, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, ar vota cu GERB. În urmă cu o lună, sprijinul pentru partidul premierului Borisov a fost de 30,9 la sută. Scade uşor şi încrederea în partidul socialist care ajunge la 15,7 la sută. Pe locul al treilea se situează Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (a minorităţii turce), cu 6,1 la sută, urmată de partidul naţionalist Ataka, cu un sprijin de 2,8 la sută.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.