Cum să-ţi salvezi firma de la faliment: primeşti banca în acţionariat

– Salvarea unor firme care nu mai au bani pentru plata ratelor poate veni chiar de la bănci. Pentru doi ani, creditorii pot să preia acţiuni ale companiilor în contul datoriilor, scrie Gândul.

Firmele care nu-şi mai pot plăti ratele pot să se salveze de la faliment dacă acceptă ca băncile să preia acţiuni în contul datoriilor.

Banca Naţională a României (BNR) şi băncile comerciale încurajează soluţia – o practică permisă de lege în cazul în care o companie intră în insolvenţă şi decide să se reorganizeze. Creditorii nu pot rămâne însă per­ma­nent în acţionariatul firmelor, ci maximum doi ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. O reorganizare de succes este cea a retailerului de IT şi electrocasnice Flanco, în vara anului trecut, prin care creditorii au preluat un pachet de acţiuni.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spune că băncile ar putea să preia acţiuni ale companiilor în contul sumelor aferente creditelor neperformante şi dacă deţin mai puţin de 60% din datoriile societăţilor. „Este posibil să extindem cadrul (…) şi să renunţăm la dispoziţia că băncile trebuie să deţină cel puţin 60% din debitele companiei pentru a realiza conversia creditelor în acţiuni”, a declarat marţi şeful băncii centrale, cu ocazia seminarului „Deţinerea temporară de acţiuni de către instituţiile de credit – formă de restructurare a agenţilor economici”, organizat de BNR.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.