Primăvară judiciară fierbinte pentru Silvio Berlusconi

Pentru premierul italian Silvio Berlusconi se anunţă o primăvară judiciară fierbinte. La 5 martie se va afla în sala de judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală, la 11 martie pentru corupţie, iar la 6 aprilie sub acuzaţia de abuz în funcţie şi prostituţie cu minore.

În plus, completul de judecată în procesul „Rubygate”, este format din trei femei, judecătoarele secţiei a patra a Tribunalului din Milano – Giulia Turri, Carmen D’Elia şi Orsolina Cristofaro -, notează revista italiană L’Espresso, în ediţia de marţi.
Pe 5 martie va avea loc audierea preliminară privind cazul Mediatrade, în care Berlusconi este acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi concurs în deturnare de fonduri.

Procesul pentru toţi inculpaţii, printre care se număra şi fiul premierului, Pier Silvio, precum şi preşedintele Mediaset, Fedele Confalonieri, a fost suspendat în iunie 2010, până la pronunţarea cu privire la legitimul impediment (lege prin care premierul şi miniştrii nu pot fi citaţi în procese pe timpul mandatului lor, asiguraţi de motivul exigenţelor de guvern, n.red). Procuratura susţine că Berlusconi a fost partenerul ocult al întreprinzătorului Frank Agrama pentru a ascunde în străinătate bani ai Fininvest şi Mediaset, sustrăgându-i fiscului pentru crearea de fonduri negre.

Citeste si:  Ucraina: Separatiştii au atacat o navă din Marea Azov, acesta fiind primul atac maritim

La 11 martie, tot la Milano, va începe şi procesul Mills, în care Berlusconi este acuzat de corupţie în acte judiciare. Şi această procedură a fost suspendată datorită legii privind legitimul impediment. Pentru acelaşi delict avocatul britanic David Mills a fost deja condamnat la 25 februarie 2001. Curtea de Casaţie a recunoscut că delictul a fost comis şi că Berlusconi l-a mituit pe Mills.
Două dintre judecătoarele din procesul „Rubygate”, ce va începe la 6 aprilie, au avut de-a face cu anturajul lui Silvio Berlusconi. Este vorba de preşedinta completului, Giulia Turri, şi de Carmen D’Elia.

Turri a fost în trecut judecător pentru anchete preliminare (GIP) în procesul din Milano cunoscut sub numele de „Vallettopoli” (ancheta-scandal, a cărei denumire a fost dată după modelul „Tangentopoli” şi care a implicat celebrităţi din sport, divertisment, politică şi întreprinzători cunoscuţi, acuzaţi de relaţii sexuale cu aşa-numitele subrete, n.red). Inculpat în proces a fost şi întreprinzătorul Fabrizio Corona, proprietarul agenţiei Corona’s, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru extorcare şi tentativă de extorcare.

Citeste si:  Un taifun puternic loveşte Japonia

Ancheta a dus totodată la închiderea unor localuri vip din Milano pentru consum de droguri. Turri i-a judecat şi pe cei doi asasini ai finanţistului Gian Mario Roveraro, răpit şi ucis în 2006, pronunţând două sentinţe de condamnare, una la închisoare pe viaţă şi una la 30 de ani. Preşedinta completului a fost GIP în cazul Austoni, şef de secţie de urologie, din Milano, ulterior condamnat pentru extorcare de bani la de pacienţii săi.
În calitate de GIP, Turri l-a trimis în judecată, în noiembrie 2008, pe avocatul Massimo Maria Berruti, în cadrul procesului Mediaset, dar ulterior acesta a fost achitat de judecătorii secţiei penale a opta.

Carmen D’Elia s-a aflat în completul care l-a condamnat pe Cesare Previti pentru cazul „SME” (afacere judiciară complexă privind vânzarea capitalului social al sectorului agro-alimentar SME, la o valoare sub cea a pieţei. Desfăşurarea procesului a fost de un interes deosebit pentru publicul larg, având în vedere importanţa politică a inculpaţilor, printre care Cesare Previti şi Silvio Berlusconi, n.red).

D’Elia, aflată în sistemul judiciar din 1991, a fost judecător în procesul privind înşelătoria suferită de Primăria Milano (profit de peste 100.000 de milioane de euro în beneficiul a patru instituţii de creditare internaţionale – Deutsche Bank, Depfa Bank, Jp Morgan şi Ubs – în dauna Primăriei Milano, n.red), dar mai ales s-a aflat în colegiul secţiei I penale a Tribunalului din Milano, care la 22 Noiembrie 2003 l-a condamnat pe avocatul Cesare Previti la cinci ani de închisoare în procesul SME.

Citeste si:  50 de ani de la apariţia primului xerox

D’Elia a mai fost membra unui complet de judecată, alături de Orsola De Cristofaro (şi ea în trioul care-l va judeca pe Berlusconi la 6 aprilie), în procesul împotriva lui Pier Paolo Brega Massone, fostul şef al spitalului Santa Rita, condamnat în primă instanţă la 15 ani şi jumătate de închisoare. A fost procesul aşa-numitei „clinici a ororilor”:
între 2005 şi 2007, 83 de pacienţi au suferit intervenţii inutile, dăunătoare, anormale şi invazive, în scopul de a umfla încasările personale ale chirurgilor spitalului. Mai puţin cunoscută la Palatul de Justiţie, despre Orsola De Cristofaro se ştie că a îndeplinit în cursul carierei sale atât rolul de procuror cât şi pe cel de GIP.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close