Mugur Isărescu: De 20 de ani, România are o creştere economică dezechilibrată

România a avut, în ultimii 20 de ani, o economie dezechilibrată, iar pentru următoarele două decenii lucrurile nu se vor schimba, a declarat miercuri (23 februarie 2011) în cadrul unei dezbateri de specialitate, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

‘De unde ar putea veni creşterea economică şi în ce condiţii, în 2011? Te-ar stimula să spui că dintr-o căciulă, la noroc. Creşterea economică este de fapt un produs sintetic al forţei de muncă. În esenţă, venitul naţional rezultă din forţa de muncă angajată şi productivitate.
România are o creştere economică dezechilibrată de 20 de ani, cu cerere mică şi ofertă mare. Nici nu prevedem o altfel de creştere economică în următorii 20 de ani’, a afirmat Isărescu. Oficialul BNR a punctat faptul că tipul de creştere economică bazat numai pe împrumuturi nu este unul fezabil.

Stimularea consumului este o idee proastă şi, mai degrabă, trebuie ca românii să fie lăsaţi să muncească pentru a creşte producţia, a mai afirmat Mugur Isărescu. ‘Mi se pare mult mai nefezabilă repetarea aproape obsesivă a ideii că n-avem creştere economică pentru că nu stimulăm consumul. Cum să avem acest lucru, când am avut un consum mult mai mare decât producţia internă?

Consumul ar trebui să fie restrâns, pentru că producţia internă era mai mică decât cererea. Stimularea consumului, acum, va însemna revenirea la un deficit mare, cum era în urmă cu doi-trei ani. Ideea privind stimularea consumului este o idee proastă. Orice astfel de idee prinde foarte repede în discursul public.Consumul va creşte, nu se poate să nu crească, dar după ce vom avea o creştere economică’, a explicat oficialul BNR.
Guvernatorul BNR a subliniat, totodată, că România are nevoie de o economie durabilă ce necesită 3 lucruri importante: ‘să stimulăm munca, să stimulăm munca şi să stimulăm munca’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.