Creştere economică pentru Europa Centrală şi de Est, dublă faţă de România

FMI prognozează o creştere economică de 3,6% pentru Europa Centrală şi de Est în anul 2011, a declarat vineri (25 februarie 2011) noul director pentru Europa al FMI, Antonio Borges, într-un interviu acordat periodicului online IMF Survey.

‘Există perspective bune de creştere economică în Europa emergentă, în Polonia, de exemplu, şi chiar şi ţările baltice, unde recesiunea a fost cea mai severă, dau acum semnale de revenire. În prezent, FMI prognozează o creştere de 3,6% pentru zona Europei Centrale şi de Est, în 2011’, a spus directorul pentru Europa al FMI.
Reamintim că, la începutul lunii februarie, misiunea de evaluare a FMI, UE şi Băncii Mondiale, condusă de Jeffrey Franks, care şi-a încheiat vizita de aproape 3 săptămâni la Bucureşti, a declarat că prognozează ‘o creştere economică (pentru România – n.red) de 1,5% pentru anul 2011’.

Directorul pentru Europa al FMI a mai precizat că Germania ar putea fi motorul scoaterii din criză al Zonei Euro, alături de alte ţări ‘care merg foarte bine’, şi anume ţările nordice, Olanda, Austria şi Franţa, dar că ‘perspectivele sunt mai puţin sigure pentru Marea Britanie, deşi credem că şi această ţară se află pe drumul cel bun’.
Mai rămân încă preocupări serioase în domeniul sistemului financiar şi ‘încă trebuie depăşită criza datoriilor suverane şi rezolvate riscurile sistemice asociate cu aceasta’, a afirmat Antonio Borges.

Directorul pentru Europa a mai spus că ‘este dificil să prevezi impactul noului cadru de reglementare aplicat de UE’, care este o adevărată revoluţie în domeniu. Directorul pentru Europa al FMI şi-a exprimat părerea că ‘ţările care se află în drum spre o mai profundă integrare în Europa, dar care încă nu sunt membre ale uniunii monetare, au la dispoziţie un set mai larg de instrumente de politici economice’, iar politica fiscală ‘trebuie să rămână un element important, a cărui aplicare trebuie să fie suficient de pragmatică’.

Problema cea mai importantă este că în zona euro există ţări care sunt puse în faţa iluziei creşterii economice, ‘o creştere care nu poate fi susţinută, de fapt. Un nivel ridicat al cheltuielilor a fost finanţat prin împrumuturi externe, ceea ce a fost în avantajul unor firme, dar nu a fost sustenabil’, a subliniat Antonio Borges, care a arătat că respectivele ţări şi-au pierdut competitivitatea în momentul adoptării monedei euro.
Borges a mai afirmat că Grecia şi Irlanda sunt ‘ţări relativ mici, care pot beneficia de pe urma relansării economice globale şi pot creşte rapid, cu condiţia să îşi realoce resursele rapid’.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.