Şpagă de 1.800.000 de euro la ANAF

Un avocat din Baroul Bucureşti, Marius Cătălin Stăncescu, şi consilierul ANAF Nicolae Adrian Gavrilă au fost reţinuţi miercuri (2 martie 2011) pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în sarcina acestora reţinându-se 3 infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA, celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, aceştia urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Procurorii DNA susţin că în perioada 2007-2008 inculpatul Nicolae Adrian Gavrilă, consilier ANAF, a primit de la un denunţător suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANAF asupra cărora avea influenţă pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denunţătorul era acţionar, în urma neplăţii TVA la termen.

Citeste si:  DNA: 37 de inculpaţi, condamnaţi definitiv în luna martie în dosarele procurorilor anticorupţie

În anul 2008, inculpatul Nicolae Adrian Gavrilă a pretins de la acelaşi denunţător suma de 400.000 euro pentru a interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, pe lângă care lăsase să creadă că are influenţă, astfel încât să fie efectuat transferul unei cantităţi de 960 tone tutun din România în Italia, fără plata accizelor aferente.

De asemenea, în noiembrie 2010, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe lângă aceeaşi persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, în vederea ridicării sechestrului de pe tutunul aflat în porturile Constanţa şi Giurgiu.

Citeste si:  Modificarea unui impozit principal este inevitabilă

Pe de altă parte, în august 2009, inculpatul Marius-Cătălin Stăncescu a primit de la acelaşi denunţător suma de 50.000 euro, prin intermediul S.C. AMERISCO ENTERPRISES LTD – societate de tip off shore – pentru a interveni pe lângă comisari din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a nu se constata, cu prilejul unei verificări la firma la care denunţătorul era acţionar, fapte de evaziune fiscală şi de contrabandă.

În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stăncescu Marius-Cătălin a pretins denunţătorului suma de 30.000 de euro, din care a primit suma de 21.000 euro pentru a interveni pe lângă comisari din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a nu fi constatate, cu prilejul verificărilor aflate în curs, fapte de evaziune fiscală şi de contrabandă la firma la care denunţătorul era acţionar, informează DNA.

Citeste si:  Ungaria a câştigat concursul gastronomic Bocuse d'or Europa

În cursul lunii noiembrie 2010, avocatul a acceptat promisiunea denunţătorului ca prin intermediul său să se remită suma de 1.000.000 euro unei persoane din conducerea ANAF, pretinzând pentru sine, în contul intervenţiei, un procentaj de 10%. În schimb, denunţătorul urma să înfiinţeze o fabrică de ţigarete care să funcţioneze clandestin, ferită de controalele ANAF.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close