China inaugurează o nouă eră: consumul intern va trebui să înlocuiască exporturile

China a aprobat un nou plan cincinal în care imperativul este ”xingfu” – fericire şi prosperitate pentru oameni. Ţara care trage după sine recuperarea fragilă a economiei mondiale inaugurează o nouă eră:

una in care consumul intern va trebui să înlocuiască exporturile. Pentru planetă este un moment de cumpănă iar pieţele, împreună cu cancelariile internaţionale, urmăresc cu sufletul la gură lucrările Conferinţei Politice Consultative Populare şi Adunării Naţionale a Reprezentanţilor Poporului, chemate să aprobe al 12-lea plan cincinal al Chinei. Aceasta înseamnă decizia privind cum se va folosi o treime din bogăţia globală, un sfert din resursele naturale ale pământului şi o sesime din destinele omenirii, notează ziarul italian La Repubblica în ediţia de vineri.

Pentru conducerea chineză obiectivul esenţial nu se schimbă: menţinerea stabilităţii, care în China este o modalitate de a garanta autoritatea de necontestat a partidului. Autorităţile chineze, zguduite de spectrul revoltelor mediteraneene, şi-au dat brusc seama că au devenit vulnerabile din exterior. Ieşirea din criză va fi lentă pentru restul lumii şi dacă Occidentul nu cumpără mai mult atunci Orientului îi revine să se transforme în ”clientul unic” pentru toţi.

1,34 milioane de persoane nu mai trebuie să ţină banii la saltea ci să-i investească în consum. Premierul Wen Jiabao le-a spus celor 3.000 de delegaţi ai legislativului: „Evaluarea funcţionarilor nu se va mai face pe baza numărului de clădiri şi de proiecte, sau a creşterii PIB-ului regiunilor. Va lua în calcul capacitatea de a face oamenii fericiţi”.
Şocul face însă să tremure marile lobby-uri industriale, blocurile de putere ale regiunilor care au un buget triplu comparativ cu multe ţări din UE, precum şi multinaţionalele delocalizării.

Citeste si:  Greenpeace pledează pentru trecerea la 100% energie regenerabilă până în anul 2050

Direcţiile principale ale planului, ce vor fi făcute publice de sâmbătă, fiind însă anticipate de presa guvernamentală, sunt în număr de trei. Deplasarea Chinei de la exporturile manufacturiere la preţ scăzut spre consumul intern generat de dezvoltarea serviciilor; creşterea salariilor şi reducerea impozitelor pe veniturile medii şi mici; crearea unei reţele de asistenţă, plecând de la sănătatea publică şi asistenţa socială.

„Misiunea noastră – a explicat Hu Jintao la şcoala centrală a partidului – este de a construi un sistem de gestionare socialistă pentru a proteja interesele şi drepturile oamenilor, care dacă vor fi ignoraţi s-ar putea provoca daune stabilităţii sociale”. La câteva ore după lansarea reformei economice cea mai impresionantă a timpului actual, destinată să schimbe nu doar faţa Chinei, un sondaj-şoc a arătat că după 30 de ani de boom, numai 6% din chinezi se declară mulţumiţi.

Primul duşman de combătut este inflaţia, care, în opinia a 87% din populaţie va continua să crească în 2011. În 2010, a crescut cu 3,3% în februarie şi a atins 4,9%, comparativ cu obiectivul de 4% în 2011. Preţurile la alimente au crescut cu 10,3% iar la fructe cu 30%. Încercările Băncii centrale de a ”răci” banii au eşuat şi pentru prima dată guvernul a fost obligat să revizuiască în jos ţinta de creştere.

Citeste si:  Petrecerea burlacilor, ritualuri diferite: party şi apoi la nuntă

În următorii cinci ani, pentru a face durabilă dezvoltarea, China intenţionează să calmeze economia şi să aibă o creştere la o medie de 7%, comparativ cu 8%, anunţată în cincinalul trecut. În 2010, PIB-ul Chinei a înregistrat cu 10,3% mai mult. Mesajul este clar: obiectivul statului nu mai este de a face bani pentru a controla vechea masă proletară, ci de a oferi servicii pentru a gestiona aşteptările unei noi clase de mijloc.

„Ideologia fericirii”, prevede stoparea inflaţiei, reducerea impozitelor pentru clasele de jos şi creşterea generală a salariilor. În 2011, salariul minim va creşte cu încă 20%, ca anul trecut, dar cu vârfuri de 75% în regiunile interne. Un muncitor va primi echivalentul în euro de la 124 la 146 de euro, salariu. La oraş, media salarială va fi echivalentul de 2.000 de euro pe an, comparativ cu 600 de euro în zonele rurale.

Sâmbătă, Wen Jiabao va anunţa că disparităţile crescânde dintre miliardari şi săraci vor fi remediate, la fel ca diferenţa dintre oraş şi sat. Marele pariu este reprezentat de asistenţa socială, locuinţe, locuri de muncă, mediu, agricultură şi educaţie. În cinci ani, greutatea asistenţei de sănătate asupra chinezului va coborî de la 40% la 30%, pensia va fi indexată după inflaţie, neplata angajaţilor va deveni un delict iar fermierii vor beneficia de contribuţii inedite pentru modernizarea culturilor.

Citeste si:  Scrisoarea franco-germană arată lipsa de unanimitate privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Pentru a anihila riscul unei ”bule imobiliare”, statul nu se va limita la frânarea creditării: în 2011 va repartiza 10 milioane de locuinţe, iar până în 2015, 36 de milioane. Investiţiile în energie curata, securitatea alimentară şi reducerea emisiilor nocive (-17% pe unitate din PIB în termen de cinci ani, -40% în 2020) vor plasa China pe primul loc în lume, la fel ca în hi-tech, cercetarea ştiinţifică, cultură şi dezvoltarea universităţilor. China are 700 de milioane de ”gulere albe” şi va urmări primatul ştiinţei, nu exportarea containerelor de blugi ci de brevete.

Cu toate acestea, schimbarea se prefigurează mai lentă şi mai dificilă decât a fost anunţată. Limita unei Chine constrânsă să cheltuiască este reducerea dezechilibrului comercial cu străinătatea. Va da o gură de oxigen schimburilor deşi Wen Jiabao a confirmat că reevaluarea yuanului va merge cu frâna trasă, dar va reduce fondurile chineze de investit pentru a salva deficitele Occidentului, începând cu SUA şi UE.

Citește și
1 Comentariu
  1. vitali spune

    ….in ’89 , tin minte bine-bine , Gorbaceov tot promitea ca pina in 2000 toti vor primi spatii locative,salarii bune,abundenta de produse si servicii….avea sanse…daca nu cadea pretul petrolului…si in China vor fi sperante…, daca petrolul va fi 22 dolari….,….si la orez.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata