Monica Macovei, întrebată „cine e Regina”: „Ionuţ Popescu a vrut să-l schimbe pe şeful de la Vămi şi a fost schimbat Ionuţ Popescu”

– Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că „banii din vamă finanţează partide”, ea menţionând că, în 2005, ministrul liberal Ionuţ Popescu nu a reuşit să-l schimbe pe şeful Vămilor, iar ea nu a reuşit să închidă duty-free-urile, premierul opunându-se.

Întrebată cine este „regina” din schema corupţiei din vămi, Macovei a răspuns”: „De unde să ştiu eu?”. Ea a adăugat că este vorba despre persoane din partidele politice. „Banii din vamă finanţează partide politice„, a spus Macovei.

Ea a relatat, în acest context, că Ionuţ Popescu a dorit să îl schimbe, în 2005, pe şeful Vămii, dar a fost destituit el însuşi.
„Ionuţ Popescu, ministru liberal, a vrut să-l schimbe pe şeful Vămii, în 2005, şi a fost dat afară Ionuţ Popescu, iar eu am vrut să desfiinţez duty-free-urile, de la toate graniţele, nu doar de la cele cu UE, unde era obligatoriu, intrând în Uniunea Europeană, deci şi Serbia, Ucraina şi Moldova şi – ştiţi cât sunt de încăpăţânată – n-a fost chip. Şi primul care s-a opus a fost premierul„, a spus Macovei.

Citeste si:  Ce chirii plătesc politicienii pentru vilele RA-APPS
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata