China este protejată contra unei evoluţii în W a economiei

China se află la adăpost de o evoluţie în W (double dip) a economiei sale în 2011, cu toate că şi-a redus ţinta de creştere pentru Produsul Intern Brut (PIB) şi a adoptat o politică monetară prudentă pentru a controla inflaţia, a declarat marţi (8 martie 2011) un oficial al Comisiei pentru Dezvoltare Naţională şi Reformă (NDRC) a Chinei, transmite Agenţia de Presă Xinhua.

Purtătorul de cuvânt al NDRC, Li Pumin, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă online că decizia Chinei de a menţine stabilitatea preţurilor este prioritatea acestui an, după ce a luat în considerare condiţiile macroeconomice, atât cele interne cât şi externe. În prezent, China este supusă unei presiuni inflaţioniste, având un indice al preţurilor de consum (CPI) de peste 3%, începând cu luna iunie a anului trecut.
Potrivit oficialului NDRC, alături de stabilitatea preţurilor, alte macro-obiective pentru 2011 vizează creşterea economică, ocuparea forţei de muncă şi balanţa de plăţi.

Citeste si:  Rusia nu va ieftini gazul livrat Ucrainei până când Kievul nu va accepta fuziunea Naftogaz cu Gazprom

Pentru 2011, China şi-a fixat ca obiectiv un PIB de 8%, cu un procent mai puţin decât în anul precedent. Totodată, urmăreşte să menţină inflaţia la circa 4% pe toată durata lui 2011. Anul trecut, China a avut o creştere economică stabilă şi rapidă. PIB-ul a ajuns la nivelul de 39.800 miliarde de yuani (circa 6.050 miliarde de dolari) ceea ce reprezintă o creştere de 10,3% şi o depăşire a ţintei cu 2,3%.

Vânzările cu amănuntul au totalizat aproximativ 15.699 miliarde de yuani (circa 2.897 miliarde de dolari), marcând o creştere de 18,3% faţă de anul precedent şi o depăşire a ţintei cu 3,3 puncte procentuale. Investiţiile în mijloace fixe au fost de 27.814 miliarde yuani (circa 4.233 miliarde dolari), în creştere cu 23,8% şi depăşind obiectivul iniţial cu 3,8%. Comerţul exterior a însumat 2.972 miliarde dolari, în creştere cu 34,7%, balanţa dintre importuri şi exporturi îmbunătăţindu-se.

Citeste si:  Dogmele lui Trichet nu aduc locuri de muncă

În 2010, consumul, investiţiile şi exporturile nete au contribuit la creşterea economică a Chinei cu 3,9%, 5,6% şi, respectiv, 0,8 puncte procentuale. Evoluţia în W a unei economii (double dip) este consemnată atunci când PIB-ul înregistrează o creştere negativă după ce în unul sau două trimestre consecutive a avut o creştere pozitivă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata