BNR prognozează o creştere economică de 1,5% în 2011 şi 4-5% în 2012

Banca Naţională a României (BNR) prognozează o creştere economică de 1,5% în 2011 şi de 4-5 % în anul 2012, a declarat miercuri (9 martie 2011) guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la forumul economic ‘Consiliul de Cooperare al Golfului – Oportunităţi de afaceri în Europa Centrală şi de Sud-Est’, organizat la Bucureşti de Forum Invest.

El a precizat că în cei doi ani de recesiune economia autohtonă s-a contractat cu circa 10%, iar componentele recesiunii au fost în principal scăderea sectorului construcţiilor şi a formării brute de capital (investiţiile).
În ceea ce priveşte evoluţia în continuare a economiei româneşti, Isărescu a spus că exporturile merg bine şi că vor fi încurajate în continuare, fiind o dovadă că România şi-a restructurat economia şi că va avea o creştere economică de durată.

‘Sunt de partea celor care votează cam aşa: În România sunt mult mai multe oportunităţi de investiţii decât ne putem imagina. Ca să îl parafrazez pe preşedintele României, le putem vedea din elicopter, dar şi din cifre. România nu are nevoie neapărat de bani, ci de antreprenori, de proiecte viabile, de oameni care să le ducă la bun sfârşit. Suntem o ţară cu multe proiecte neterminate. 40.000 de proiecte bugetare de investiţii sunt neterminate. Asta, după mine, spune totul’, a mai afirmat oficialul BNR.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.