Sorin Pâslaru: De cine a ajuns să râdă preşedintele când râde de şoselele României? Râde de el sau râde de noi?

– Preşedintelui Traian Băsescu îi place să aibă declaraţii care să „facă piaţa” media câteva zile la rând. Miercuri, la o reuniune de cooperare în afaceri între România şi ţările din Golful Persic, a aruncat altă „pastilă”. Că să meargă investitorii să vadă ţara din elicopter, nu pe şoselele impracticabile.

Avem o infrastructură de turism depăşită. (…) Dacă vreodată veţi vrea să vedeţi cu adevărat România, să nu mergeţi pe şosele, vă recomand un elicopter”, a spus preşedintele.

Mesaj scurt, impact mare. Scenariul, se vede, este calculat. Mici pastile care reverberează trei zile, „ia uite ce a mai zis Băsescu”, şi gata. Nu este rău că preşedintele ştie ce vrea presa. Şi nu o ştie de azi, de ieri, ci de ani de zile. Dar să vii şi să spui, numai şi numai pentru deliciul presei, că România se vede mai bine din elicopter pentru că drumurile sunt proaste, în condiţiile în care eşti la putere de şase ani şi oamenii puşi de tine la Ministerul Transporturilor au cheltuit 12 miliarde de euro în această perioadă fără se se vadă nimic înseamnă un cinism transformat în deriziune.

Citeste si:  Daniel Funeriu: Legea salarizării profesorilor, pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea, se referă strict la 2011

Starea proastă a drumurilor din România este deja o legendă. Chiar şi aşa, nimeni nu se aştepta ca preşedintele să spună investitorilor arabi la un forum că cel mai bine este să vezi ţara din elicopter„, a scris Associated Press (AP), o mare agenţie de presă americană.

Deriziunea nu prea este gustată prin alte ţări. Pentru că, până la urmă, de cine râde preşedintele? De România sau de el însuşi? Continuarea în ZF.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. IlicaF spune

    5 milioane de romani l-au votat, sper ca sunt mandrii de acest presedinte, care nu e presedintele meu….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata