UE preferă prudenţa, faţă de ofensiva diplomatică a lui Gaddafi în Europa

Situaţia din Libia se află şi joi în atenţia presei spaniole, care scrie de data aceasta atât despre aşa numita ofensivă diplomatică a regimului lui Gaddafi în Europa, care şi-a trimis emisarul în Portugalia, cât şi despre poziţia Uniunii Europene, care preferă prudenţa faţă de luarea oricărei poziţii în privinţa situaţiei din Libia.

De asemenea, tot din regiune, cotidienele spaniole anunţă reformarea constituţiei marocane, în urma deciziei regelui Mohamed al VI-lea, cu măsuri în favoarea scăderii puterilor monarhului. Prudenţa marchează linia de acţiune a UE în Libia, scrie cotidianul El Mundo, precizând că diplomaţii europeni vor aborda cu atenţie situaţia din ţara africană şi fără să manifeste sprijin politic clar ţărilor arabe.
Acelaşi cotidian spaniol mai scrie că Portugalia l-a primit, în numele UE, pe unul dintre emisarii lui Gaddafi. Astfel, ministrul portughez de externe, Luis Amado, l-a primit pe unul dintre emisarii dictatorului libian, după ce a fost autorizat în acest sens de şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Gaddafi lansează o ofensivă diplomatică în Europa şi Egipt, scrie şi cotidianul La Razon, în vreme ce miniştrii de externe şi ai apărării din UE se reunesc la Bruxelles pentru a decide strategia de urmat în privinţa Libiei. Cotidianul menţionat precizează că, în condiţiile războiului civil din Libia, comunităţii internaţionale îi este din ce în ce mai greu să-şi definească rolul, temătoare să fie văzută în zonă ca uzurpatoare a libertăţii ori ca o forţă intervenţionistă.

În tot acest timp, după cum semnalează cotidianul catalan El Periodico, Parlamentul European cere UE să recunoască opoziţia din Libia, însă şefa diplomaţiei europene se arată refractară la o asemenea propunere – ceea ce a adus deja criticile europarlamentarilor. Cotidianul El Pais scrie tot joi că un trimis al executivului spaniol a avut o reuniune cu conducerea insurgenţilor din Libia.

Pablo Yuste, şeful biroului pentru afaceri umanitare din cadrul Agenţiei spaniole pentru cooperare internaţională pentru dezvoltare, a discutat la sfârşitul săptămânii trecute, la Benghazi, cu membri ai Consiliului naţional de tranziţie, condus de fostul ministru al justiţiei, Mustafá Abdel Jalil, relatează publicaţia menţionată. La rândul său, cotidianul ABC prezintă un interviu în exclusivitate cu acelaşi Mustafa Abdel Jalil, care i-a primit pe trimişii speciali ai publicaţiei în cartierul general din Bayda.

Liderul rebelilor susţine, potrivit ABC, că Europa este mai îngrijorată pentru petrol, decât pentru vieţile libienilor, şi că insurgenţii nu cer decât închiderea spaţiului aerian, pentru oprirea bombardamentelor.
Gaddafi oferă 290.000 de euro pentru capturarea liderului rebelilor, mai scrie cotidianul catalan El Periodico. Mustafá Abdel Jalil, preşedintele Consiliului Naţional revoluţionar de tranziţie, este obiectul unei recompense de 500.000 de dinari libieni, aminteşte publicaţia menţionată.

Regele Marocului anunţă o reformă care îi ia din putere, scrie cotidianul El Pais, după ce monarhul Mohamed al VI-lea a anunţat, în urma unei noi zile de proteste, că măsurile de reformare a constituţiei vor îi vor scădea drastic din putere.
Mohamed al VI-lea va reforma constituţia pentru a da mai multă putere parlamentului, informează la rândul său şi El Mundo, după ce monarhul a arătat că profunda reformă a constituţiei presupune întărirea figurii premierului, ca şef al unei puteri executive efective, precum şi extinderea atribuţiilor parlamentului.

Mohamed al VI-lea propune importante reforme constituţionale în Maroc, pentru a pune capăt protestelor, semnalează la rândul său şi La Razon, iar El Periodico de Catalunya precizează că, potrivit modificărilor, şeful executivului va fi liderul partidului cel mai votat, fiind eliminată posibilitatea ca regele să-l aleagă pe şeful executivului.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.