Vânzările masive au şters 287 miliarde de dolari din valoarea bursei de la Tokyo

Un val masiv de operaţiuni de vânzare declanşat luni (14 martie 2011) la Tokyo Stock Exchange a şters aproximativ 23.500 miliarde yen (287 miliarde de dolari) din valoarea pieţei bursiere japoneze, investitorii renunţând la acţiunile companiilor nipone într-un moment în care a treia economie mondială îşi revine după un devastator cutremur, transmite Reuters.

Valoarea pieţei bursiere japoneze a coborât până la aproximativ 289.000 de miliarde de yeni, în condiţiile în care indicele principal al bursei nipone a scăzut cu 6,2 procente, cel mai mare declin înregistrat într-o singură zi după luna octombrie 2008, iar un număr record de 4,88 miliarde acţiuni au fost tranzacţionate, cel mai mare număr înregistrat după cel de al doilea război mondial.

Potrivit jucătorilor de pe piaţă volumul tranzacţiilor a atins un nivel record în condiţiile în care investitorii instituţionali domestici se pregătesc pentru sfârşitul anului financiar curent, care în Japonia se încheie la data de 31 martie, iar investitorii străini pe termen lung s-au grăbit să iasă de pe piaţa niponă.
‘Fondurile de investiţii domestice vând totul astăzi. Au fost detectate ordine de vânzare în valoare de zeci de miliarde de yeni’, a declarat un trader de la uin investitor instituţional japonez.

Temerile privind posibile replici la devastatorul cutremur de vineri şi repercusiunile de pe urma reactoarelor nucleare afectate se numără printre principalele motive care au stat la baza acestui val masiv de operaţiuni de vânzare.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.