Europenii sunt liberali, îngrijoraţi de viitorul lor şi nu au încredere în politicieni

Un sondaj realizat online de ziarul britanic The Guardian şi institutul de sondaje ICM, în 5 ţări europene – Marea Britanie, Franţa, Germania, Polonia şi Spania – arată că europenii văd un viitor economic sumbru şi nu cred că liderii lor îi vor salva de această perspectivă, notează The Guardian.

Speranţa Europei de a avea un viitor mai bun se clatină din cauza crizei financiare şi efectelor reducerii cheltuielilor, potrivit sondajului Guardian. El constată că încrederea în guvern se află la cel mai scăzut nivel precum şi o temere extinsă privind continuarea declinului economic. Puţine persoane sunt convinse că actualele semne de redresare pot fi susţinute. Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de peste 5.000 de persoane apte de muncă din cele cinci state din UE de primă mărime menţionate.

Analiza prezintă imaginea unui continent încrezător în valorile sale liberale şi încă angajat în cea mai mare parte faţă de instituţiile UE, cum ar fi euro şi libera circulaţie a persoanelor între state, dar mai ales ostil cheltuielilor de stat şi liderilor politici. Efectuat la începutul unui ciclu de o lună care examinează Europa după recesiune, realizat de Guardian, sondajul arată în mod clar că puţini europeni cred că ce e mai rău din criza economică a luat sfârşit. O majoritate este, de asemenea, împotriva reducerilor imediate ale cheltuielilor guvernamentale.

Rezultatul este o criză în democraţia europeană. În timp ce oamenii sunt divizaţi cu privire la necesitatea de a reduce cheltuielile de stat şi viteza cu care ar trebui să se facă acest lucru, foarte puţini europeni din cele cinci state incluse în sondaj au încredere în politicienii lor care se ocupă de problemele cu care se confruntă ţările lor – sau chiar în onestitatea lor.
Doar 6% dintre europenii chestionaţi spun că au o mare încredere în guvernul lor, 46% spun că nu au foarte multă încredere, iar 32% nu au de loc încredere. Doar 9% dintre europeni cred că politicienii lor – din opozitie sau aflaţi la guvernare – acţionează cu onestitate şi integritate.

Lipsa de încredere în guvern este cea mai mare în Polonia şi Franţa, în timp ce neîncrederea este mai mare decât încrederea cu un procent net de 82%. În Franţa, scorul negativ net este de 78 de procente iar în Germania de 80 de procente. Numai Marea Britanie rupe într-un fel consensul, cu un scor negativ net de 66 procente.
Chiar mai puţini europeni cred că politicienii lor sunt oneşti.

În Polonia, doar 3% dintre cei chestionaţi recunosc acest lucru, în Spania, 8%, în Germania 10%, în Franţa 11%, în Marea Britanie 12%. În general, procentul celor care cred că politicienii nu sunt deloc oneşti, sau nu sunt foarte oneşti, este mai mare decât procentul celor care nu au această opinie, cu un procentaj masiv de 89%.
Îngrijorarea politică pare să fie alimentată de temerile economice profunde.
În ansamblu, 40% din cei chestionaţi cred că economia ţării lor se va agrava în următoarele 12 luni, comparativ cu 20% care cred că se va ameliora. Numai în Germania oamenii sunt mai optimişti decât pesimişti.

Îngrijorarea economică este cea mai mare în Franţa, unde pesimiştii depăşesc numărul optimiştilor cu o diferenţă netă de 46 de procente. În Marea Britanie, diferenţa este de 40 de procente iar în Polonia, de 30 de procente. Spania este mai optimistă, cu o diferenţă netă de 18 procente – care ar putea fi explicată de faptul că puţini spanioli cred că lucrurile pot deveni mai rele decât sunt în prezent.
Există, de asemenea, semne de speranţă: cu excepţia Poloniei, este mai probabil ca oamenii să creadă că situaţia va fi „ceva mai rea” (26% din cei chestionaţi) decât „mult mai rea” (21%). Alţii (31%) cred că lucrurile vor rămâne pur şi simplu la fel. Europa nu este în depresiune economică.

Pe de altă parte, în puterile economice tradiţionale ale UE, Germania şi Franţa, există speranţă limitată pentru viitor. Aproape trei sferturi dintre francezii chestionaţi cred că va fi mai rău într-un deceniu decât în prezent. În Germania – în pofida redresării – mai mult de jumătate cred acelaşi lucru. În Marea Britanie, majoritatea cred fie că următorul deceniu îi va lăsa mai săraci, fie, în cel mai bun caz, nu-i va lăsa într-o stare mai prosperă. Doar un sfert cred că Marea Britanie va fi mai bogată în următorii 10 ani.

Numai în ţările care au aderat mai recent la UE, Spania şi Polonia, există un optimism semnificativ. În Polonia, aproape jumătate cred că vor ajunge mai prosperi în următorul deceniu, iar în Spania, o majoritate crede acest lucru. Ambele ţări au cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani, ca urmare a aderării la UE. Sondajul s-a focalizat asupra atitudinilor naţionale, mai degrabă decât asupra celor ale UE ca întreg.

Dar, în pofida îngrijorărilor economice şi a costului programului de salvare a Greciei şi Irlandei, statele din UE care folosesc deja moneda euro doresc menţinerea acesteia. În ansamblu, 68% dintre cei chestionaţi din cele trei ţări din zona euro – Franţa, Spania şi Germania – sunt în favoarea păstrării ei. Spania (71%) este cea mai doritoare, urmată de Franţa (60%). Majoritatea germanilor (59%) doresc de asemenea păstrarea euro, în pofida îngrijorării la nivel naţional generată de programul de salvare a Greciei.

O pluralitate îngustă de polonezi (48% la 40%) se opun adoptării de către ţara lor a monedei unice, aşa cum este planificat. ICM a intervievat un eşantion aleatoriu de 5.023 de adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani, în intervalul 24 februarie-8 martie 2011. Pentru a obţine un eşantion reprezentativ la nivel naţional în fiecare ţară, cotele au fost stabilite în funcţie de gen, vârstă şi regiune.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.