Peste 240 de cutremure au fost înregistrate în Japonia după seismul de 9 grade la 11 martie 2011

Circa 240 de cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade s-au înregistrat până în prezent în nord-estul insulei Honshu, după 11 martie, când un seism de 9 grade urmat de un tsunami de peste 10 metri au devastat această parte a arhipelagului nipon, relatează joi postul de televiziune NHK, citând Agenţia de meteorologie de la Tokyo.

Pericolul de noi cutremure şi valuri seismice complică în continuare activitatea echipelor de salvare de la centrala nucleară Fukushima-1, grav avariată în urma dezastrului natural. Există, de asemenea, ameninţarea unor noi alunecări de teren şi de prăbuşire a unor imobile a căror structură a fost slăbită considerabil de cutremurul şi valul seismic de la 11 martie.
Conform previziunilor Agenţiei de meteorologie nipone, activitatea seismică deosebită din nord-estul insulei Honshu, lovită la 11 martie de cel mai mare cutremur din istoria Japoniei, va continua în următoarea perioadă.

‘Probabilitatea unor noi replici cu magnitudimea de 7 grade şi mai mult până în data de 19 martie (când se aşteaptă perigeul lunar) este de 40%, iar în următoarele 3 zile după această dată – de 20%’, au indicat postului citat de televiziune responsabili ai Agenţiei menţionate. Cu toate acestea, în pofida tendinţei de scădere, replicile de până la 6 grade vor continua să zdruncine Japonia încă o lungă perioadă de timp, nu exclud experţii niponi.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.