Preţul unei etichete ecologice variază, în România, între 200 şi 1.200 de euro

Tariful care trebuie plătit pentru obţinerea unei etichete ecologice în România variază între 200 şi 1.200 de euro, iar banii colectaţi merg direct către bugetul de stat, a declarat joi (17 martie 2011) în cadrul unui seminar de specialitate, Maria-Daniela Toma, consilier superior în Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).

‘Costurile pentru obţinerea unei etichete ecologice sunt suportate de către solicitant. Tariful pentru obţinerea unei etichete ecologice este de 300 de euro, la care se aplică reduceri, dar nu mai mult de 50%, pentru IMM-uri, însă în conformitate cu noul Regulament al Comisiei Europene, taxa variază între 200 şi 1.200 de euro, la care se acordă o reducere de 20%’, a explicat Toma.
Aceasta a adăugat că ‘banii colectaţi din tarifele percepute pentru eticheta ecologică merg către bugetul de stat’, iar ‘beneficiarii plătesc numai taxa respectivă, fără a fi nevoiţi să achite un impozit la banii respectivi’.

Comisia Europeană, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Energon GmbH Austria organizează joi, în cadrul proiectului ‘Eticheta europeană UE în 12 State Membre’, seminarul ‘Utilizarea cu succes a etichetei ecologice europene pe pieţele de export”.
Sistemul comunitar de Etichetare Ecologică a fost creat la nivel Comunitar în 1992 prin adoptarea Regulamentului (EC) nr.66/2010 a Parlamentului European şi a Consiliului privind sistemul revizuit de acordare a etichetei ecologice comunitare şi se adresează operatorilor economici şi consumatorilor.

Schema de acordare a eco-etichetei comunitare este destinată pentru promovarea produselor care au un impact ecologic redus în comparaţie cu alte produse din acelaşi grup de produse şi furnizarea către consumatori a informaţiilor ştiinţifice corecte şi îndrumare cu privire la produse.
În contextul dezvoltării durabile, obiectivul principal al Regulamentului privind etichetarea ecologică este îmbunătăţirea continuă a performanţei produselor şi serviciilor.
Eticheta ecologică este un instrument de marketing modern în comunicare, oferind produselor un avantaj competitiv pe piaţa şi permite dezvoltarea pieţei de desfacere a acestor produse la nivel european.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata