Centrul de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Gorj şi-a lansat site-ul oficial

Reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură ‘Constantin Brâncuşi’ au lansat joi (17 martie 2011) în cadrul manifestărilor de comemorare a părintelui sculpturii moderne site-ul oficial al instituţiei care va oferi vizitatorilor informaţii despre activităţile iniţiate de instituţie, dar şi despre municipiul Târgu-Jiu.

Potrivit directorului Centrului Municipal de Cultură ‘Constantin Brâncuşi’, Ovidiu Popescu, site-ul nou lansat – www.centrulbrancusi.ro – cuprinde şi o secţiune specială unde admiratorii celebrului sculptor pot vota pentru introducerea Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ în patrimoniul mondial al UNESCO.

‘Site-ul o să cuprindă multe informaţii, multe fotografii, platforme de dialog, puncte de vedere şi o istorie a manifestărilor de până acum ale ‘Brâncuşiana’. Mai mult, pentru prima dată, fotografiile tuturor sculpturilor din oraş vor fi afişate pe site pentru că sunt multe pe care le vedem zilnic şi probabil nu ştim cui aparţin şi de ce au fost amplasate în zonele respective. Totodată, va mai conţine o istorie neconvenţională a municipiului şi va permite tuturor vizitatorilor să îşi exprime părerile despre mai multe subiecte.

Citeste si:  James Bond nu mai este actual, conform WikiLeaks

Un alt lucru important constă într-o secţiune aparte de susţinere a prezenţei Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ în patrimoniul UNESCO şi îi invit pe cetăţeni să intre şi să voteze deoarece este un lucru foarte important’, a precizat, joi, Ovidiu Popescu. Centrul Municipal de Cultură ‘Constantin Brâncuşi’, aflat în subordinea Primăriei Târgu-Jiu, a fost înfiinţat anul trecut şi are ca scop principal promovarea imaginii operelor lui Brâncuşi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata