Dan Nica: Foarte probabil, primul ministru Emil Boc îşi va da demisia săptămâna viitoare

Deputatul Dan Nica, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat (PSD), a declarat vineri (18 martie 2011) la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că ”foarte probabil, premierul Emil Boc îşi va da demisia”, după verdictul Curţii Constituţionale din 23 martie, privind constituţionalitatea Codului muncii.

”Foarte probabil, primul ministru Emil Boc îşi va da demisia săptămâna viitoare, probabil după verdictul Curţii Constituţionale din 23 martie. Demisia lui nu are legătură cu oamenii şi nemulţumirea lor, cu faptul că nouă români din zece sunt nemulţumiţi, cu faptul că avem o ţară care este neguvernată. Demisia are legătură cu lupta internă din PDL, nu cu România şi românii”, a afirmat Nica.
Social-democratul a avansat numele lui Victor Ponta ca succesor la funcţia de premier, argumentând că preşedintele Traian Băsescu este obligat de Constituţie să numească un prim ministru de la Uniunea Social Liberală (USL), pentru că are cel mai mare număr de parlamentari.

Citeste si:  Senatul a adoptat un proiect prin care se reduc 12 taxe şi tarife

”Victor Ponta va fi premier, pentru că USL are cel mai mare număr de parlamentari în ambele Camere şi, conform cutumei, după cum spunea şi preşedintele Băsescu – care în 2009 a decis ca primul ministru să fie de la PDL pentru că avea un parlamentar în plus, mai ales că el venea din diaspora – cine are cei mai mulţi parlamentari are premierul. Atunci, nu numărul de voturi pe care l-a avut PSD a contat, ci un mandat în plus.
Acum noi, USL, avem, faţă de celelalte formaţiuni, mai multe zeci de parlamentari în plus, deci din acest motiv nominalizarea premierului trebuie să ne aparţină. Pe Constituţie”, a afirmat Dan Nica.

Citeste si:  Băsescu despre fondul aflat la dispoziţia premierului: Cel mai nedemocratic; L-am atenţionat şi pe Boc
Citește și
1 Comentariu
  1. un oarecare spune

    Spuse handicapatul care a propus si sustinut in coalitia PSD-PNL impozitul minim adica mai popular forfetarul. De fapt chiar ar fi bine sa revina la putere sa mai angajeze vreo 200.000 de pierzatori de vreme si sa le mareasca salariile cu 80% la toti sa poata castiga alegerile, nu de alta ca nu platesc ei datoriile, tot prostimea le plateste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close