România se raportează la implementarea mandatului ONU privind Libia prin prisma statutului de aliat în cadrul NATO

România ca şi NATO nu manifestă o poziţie particulară în acest moment legată strict de acţiunile coaliţiei în Libia, dincolo de poziţia oficială de susţinere a rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate ONU şi a tuturor eforturilor de implementare a acesteia în baza mandatului pe care îl conferă comunităţii internaţionale, declară reprezentantul permanent al României la NATO, Sorin Ducaru, într-un interviu acordat AGERPRES.

Domnule ambasador, care este stadiul discuţiilor în cadrul NATO asupra rolului Alianţei privind situaţia din Libia şi implementarea rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate ONU?

Sorin Ducaru: Subiectele majore aflate în dezbatere la nivel aliat sunt legate, în esenţă, de rolul NATO în aplicarea embargoului cu arme impus Libiei, respectiv în implementarea unei zone de interdicţie aeriană (‘no fly zone’) asupra teritoriului libian. Ambele sunt incluse în mandatul conferit de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU.

Pentru a defini stadiul actual al discuţiilor, cred că este importantă evidenţierea unor aspecte legate de procedurile din cadrul NATO. Procesul de decizie în astfel de situaţii implică parcurgerea câtorva etape obligatorii: în esenţă, o etapă de planificare a acţiunii şi una de execuţie. Noi suntem în acest moment în faza finală a planificării. Chiar şi această etapă a planificării include fazele ei.

Mai întâi, Consiliul Nord-Atlantic a decis lansarea procesului de planificare. Decizia respectivă a fost formalizată prin aprobarea de către Consiliul Nord-Atlantic a unei ‘Directive de Iniţiere a planificării’, care include şi orientările politice ale planificării;
Ca pas următor, pe baza acestei Directive de Iniţiere, experţii militari au elaborat un ‘Concept Operaţional’ (CONOPS), care reflectă în termeni tehnici orientările din Directiva de Iniţiere. Şi acest document a fost supus aprobării Consiliului Nord-Atlantic;

După aprobarea CONOPS, autorităţile militare aliate au trecut la elaborarea ‘Planului de operaţii’ (OPLAN). În mod concret, ne aflăm în faza în care am aprobat planul operaţional privind aplicarea embargoului, urmând să fie discutat Planul de operaţii privind impunerea zonei de interdicţie aeriană – ‘no fly zone’.
După ce această etapă de planificare este încheiată, se trece la cea de-a doua etapă a procesului, respectiv decizia privind acţiunea efectivă a NATO. Aceasta va fi formalizată prin aprobarea, de către Consiliul Nord-Atlantic, a unei Directive de Execuţie, după dezbaterea politică vizând definirea rolului NATO.

Preşedintele României a subliniat că aveţi un mandat foarte clar privind negocierile din cadrul NATO. Ne puteţi spune în ce constă acest mandat?

Sorin Ducaru: După cum cunoaşteţi rigorile diplomatice, mandatul este unul confidenţial. Nu vă pot spune ce conţine acest mandat, însă vă pot semnala, eventual, cu titlu ilustrativ, câteva din aspectele la care se referă mandatul respectiv.

Acesta include un set complex de teme care fac obiectul negocierilor în curs în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, precum: raportarea operaţională a NATO la mandatul conferit de rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate ONU; stabilirea unor reguli de angajare – ‘Rules of Engagement’, pentru evitarea situaţiilor neprevăzute şi accidentale; tipurile de acţiuni efective; contribuţiile necesare;

impactul asupra altor operaţii aliate în derulare (Afganistan, Operaţiunea Active Endeavour din Marea Mediterană, Operaţiunea Ocean Shield de combatere a pirateriei, KFOR); aplicarea mecanismelor aliate de comandă şi control; raportarea NATO la acţiunile coaliţiei internaţionale; cooperarea cu partenerii Alianţei. Cred că v-am făcut deja o enumerare lungă, dar să ştiţi că, de fapt, lista este mult mai vastă.

Şi totuşi, care sunt poziţiile şi orientările generale ale poziţiei României privind situaţia din Libia?

Sorin Ducaru: Sunt cele exprimate public de preşedintele României şi susţinute oficial la nivelele instituţionale la care suntem implicaţi. În primul rând, susţinem rezoluţia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU şi mandatul conferit prin aceasta comunităţii internaţionale în raport cu situaţia din Libia.
În al doilea rând, România se raportează la implementarea mandatului ONU privind Libia prin prisma statutului de aliat în cadrul NATO, aşa cum o face, de fapt, majoritatea aliaţilor. În acest context şi în acest moment, participăm la procesul de pregătire, planificare şi decizie din cadrul NATO.

Având în vedere ritmul dezbaterilor din aceste zile, care a fost mecanismul de coordonare cu autorităţile de la Bucureşti?

Sorin Ducaru: Am avut o legătură instituţională permanentă cu MAE, cu ministrul, secretarii de stat şi echipa de coordonare din cadrul ministerului. În plus, având în vedere caracterul special al situaţiei, am avut şi o legătură directă, de coordonare, cu Administraţia Prezidenţială. Preşedintele s-a interesat direct de detaliile negocierilor şi am avut, prin urmare, o comunicare vizând actualizarea informaţiilor privind evoluţiile, în timp real.
În sfârşit, atât personal, cât şi prin intermediul reprezentantului militar al României la NATO, domnul general Ştefan Oprea, avem o legătură cu conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi cu Statul Major General al Armatei.

Domnule ambasador, care este sau care va fi contribuţia României la o eventuală operaţiune NATO?

Sorin Ducaru: Conform procedurilor legislative româneşti, răspunsul oficial la acestă întrebare se formulează la nivelul CSAT. Singurele elemente relevante legate de întrebarea dumneavoastră, pe care vi le pot furniza, ţin de faza procedurală în care ne aflăm în NATO.
După cum probabil cunoaşteţi, procesul de planificare implică şi o primă fază, intitulată în termeni militari, de generare a forţelor, pentru operaţiuni prin care experţii militari NATO prezintă nevoile operaţionale, iar statele membre pot anunţa contribuţii sau sunt solicitate să aibă contribuţii punctuale.

Astfel, cu titlu ilustrativ, pentru o operaţiune de interdicţie aeriană ( ‘no fly zone’), nevoile exprimate sunt legate de avioane de luptă, avioane de alimentare în aer, sisteme de monitorizare a spaţiului aerian şi terestru de tip AWACS şi aşa mai departe.
Fiind cunoscute natura capabilităţilor, precum şi angajamentele României în teatrele de operaţii, NATO nu a adresat, în această fază, solicitări concrete la adresa României de participare la zona de interdicţie aeriană. Vor fi însă şi alte etape de generare a forţelor, inclusiv eventual în faza de derulare a operaţiunilor.

Aşa cum este cazul şi în Afganistan, procesul de actualizare a generării forţelor se face periodic, în funcţie de necesităţile operationale din teren şi există posibilitatea ca pe parcurs să apară alte nevoi.

Deşi intuiesc că întrebarea se referă mai ales la participarea din punct de vedere militar, vreau să subliniez importanţa altor dimensiuni de participare ale României, respectiv în dezbaterea politică care vizează raportarea corectă şi în termenii dreptului internaţional la mandatul Rezoluţiei, la principiul solidaritaţii aliate sau în ce priveşte efortul de relaţionare cu partenerii NATO, în special cei din regiune, pentru a vă ilustra doar câteva din aspectele politice majore în care avem o contribuţie constructivă în cadrul Alianţei.

Care este poziţia NATO şi a României faţă de acţiunile concrete deja în derulare ale coaliţiei ?

Sorin Ducaru: Prima informare oficială a acţiunilor asupra coaliţiei a fost prezentată Consiliului Nord-Atlantic în după-amiaza şi seara zilei de duminică, 20 martie. Sensul poziţiilor exprimate de statele aliate, parte a coaliţiei, a fost acela că angajarea în baza unor mandate naţionale, în acţiunile coaliţiei, a fost generată de urgenţa implementării mandatului conferit prin rezoluţia 1973, ceea ce a determinat angajarea acestora într-o primă fază de acţiune în cadrul coaliţiei.

Există, evident, intenţia ca, o dată cu finalizarea procesului de planificare din cadrul NATO pe care vi l-am prezentat, unele state să-şi transfere total sau parţial contribuţia operaţională sub egida NATO.

Este important de precizat că dezbaterile din cadrul NATO prevăd o paletă mai largă de probleme operationale şi de mandat, care trebuie aprobate prin consens, deci cu acordul fiecărui stat membru, motiv pentru care procesul este mai complex şi prelungit, în timp ce operaţiunile care se derulează acum sunt în baza unor mandate naţionale de raportare la rezoluţie ale ţărilor participante, coordonate între ele.

Prin urmare, nici România şi nici NATO, ca organizaţie, nu manifestă o poziţie particulară în acest moment legată strict de acţiunile coaliţiei, dincolo de poziţia oficială de susţinere a rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate ONU şi a tuturor eforturilor de implementare a acesteia în baza mandatului pe care îl conferă comunităţii internaţionale.

După cum aminteam ceva mai devreme, primul cadru în care s-a realizat o primă informare operaţională asupra acţiunilor coaliţiei a fost Consiliul Nord Atlantic, iar acest lucru s-a realizat duminică după amiaza şi seara. Informarea în acest cadru va continua, în mod firesc, având în vedere relevanţa cunoaşterii evoluţiilor din teren pentru finalizarea procesului de planificare din cadrul NATO.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.