Institutul Naţional de Statistică de la Sofia a falsificat datele privind şomajul

Institutul Naţional de Statistică (INS) al Bulgariei a manipulat datele privind rata şomajului din această ţară, susţine cotidianul sofiot Duma, editat de partidul socialist de opoziţie.

INS şi-a permis să manipuleze chiar şi datele din anul 2005 care au fost trimise deja către serviciul european Eurostat, cu scopul de a diminua diferenţa în rata şomajului între cea din perioada guvernării cabinetului socialist al lui Serghei Stanişev şi cea din timpul guvernului actual, al premierului Boiko Borisov. Potrivit datelor serviciului Eurostat, în anul 2005, numărul total al angajaţilor din Bulgaria a fost de 3,42 milioane de persoane.

Aceste cifre coincid cu datele statistice vechi ale INS, conform datelor publicate recent, însă acest număr a fost de 2,89 milioane de persoane. Există diferenţă în informaţiile din cel de-al doilea trimestru al anului 2009, când s-a terminat mandatul lui Stanişev. Potrivit noilor date ale INS, numărul angajaţilor în această perioadă a fost de 3,3 milioane de persoane, în timp ce potrivit datelor Eurostat un loc de muncă au avut 3,87 milioane de bulgari.

Citeste si:  Cum de nu ameţesc balerinele când fac piruete?

Ziarul susţine că datele statistice publicate de INS în perioada la care se referă coincid cu cele ale Eurostat¬ului şi diferă de informaţiile publicate recent de institut.
Publicaţia îl citează pe Iavor Kuiugiev, fost ministru al economiei în guvernul socialst, care susţine că este vorba de o ‘minciune evidentă’ care are un singur scop – să ascundă declinul total al economiei bulgare în timpul guvernării partidului GERB.

În opinia sa, în ultimul an numărul angajaţilor s-a diminuat cu peste 500.000, în timp ce statistica oficială susţine că numărul locurilor de muncă este mai mic cu doar 276.000. Ziarul 24 Ceasa informează că preţul carburanţilor, cel mai probabil va fi îngheţat pentru o lună. Valentin Zlatev, şeful filialei bulgare al companiei Lukoil, s-a deplasat de urgenţă la Moscova, pentru a-i întreba pe şefii săi dacă vor fi de acord ca preţul caburanţilor să nu fie majorat în următoarele 30 de zile.

Citeste si:  Bugetele est-europene sub presiune, pe măsură ce criza se adânceşte

Premierul bugar a adresat o asemenea rugăminte conducerii singurei rafinării petroliere din Bulgaria care aparţine gigantului rus Lukoil. Demersul lui Borisov a venit în urma unei acţiuni de protest împotriva scumpirii la carburanţi la care au participat mii de bulgari.
Premierul bulgar Boiko Borisov a ordonat marţi efectuarea unei serii de teste de securitate la centrala nucleară de la Kozlodui, informează ziarul Novinar. Bulgaria va invita experţi de la Agenţia Internaţională de Energie Atomică să supravegheze testele care trebuie să stabilească nivelul de securitate al centralei.

Citeste si:  Bulgaria: Colapsul unui aşa-zis model social

După încheierea testelor, autorităţile bulgare vor face rezultatele publice şi vor propune ca testele efectuate la Kozlodui să intre într-un mecanism comun pentru verificarea centralelor nucleare din Uniunea Europeană. Pe lângă aceste teste, Bulgaria este gata să efectueze orice procedură de verificare a centralei din Kozlodui care va fi propusă de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat de presă al guvernului de la Sofia, citat de ziar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close