Valeriu Tabără: Nu cred într-o criză alimentară de proporţii

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a declarat joi (24 martie 2011) la Blaj, că nu crede într-o criză alimentară de proporţii şi a susţinut că România ‘nu poate fi trecută în cadrul riscurilor majore, aşa cum au făcut-o anumite agenţii, decât în condiţiile în care vor exista extrem de multe neglijenţe în decizii pe un astfel de sector’.

Valeriu Tabără a menţionat că un punct de vedere pe care l-a exprimat de mai multe ori ‘se adevereşte, pentru că, pe plan mondial, preţul grâului se duce în jos – a se vedea ultimele cotaţii de la Bursa de la Chicago şi de la alte burse’.

Ministrul a subliniat că ‘sistemul agricol trebuie scos din sistemul speculativ, pentru că, din păcate, şi în România şi la nivel mondial a apărut acest lucru’. Valeriu Tabără a precizat că, şi cu ocazia summit-ului de la Berlin a celor 56 de miniştri ai agriculturii, s-au discutat câteva principii pe care vor trebui să le aplice marile companii şi domeniul comerţului cu cereale, respectiv transparenţa, regionalizarea, inclusiv cunoaşterea mai bună a rezervelor etc.

Valeriu Tabără a mai spus că, „dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă pe plan mondial, sunt elemente care au fost previzionate cu foarte mulţi ani în urmă’ şi care sunt ‘sunt legate şi de evoluţia populaţiei, respectiv cererea de alimente’, dar ‘şi de cererea şi crearea unor industrii care au ca materie primă în extensie producţia agroalimentară’.

‘Nu trebuie neglijat nici faptul că la nivel mondial a crescut foarte mult cererea de materie primă pentru producţia de bioenergie. Iată, la porumb, aproape 40% din producţia SUA se duce pentru producţia de bioalcool. În acelaşi timp, nu trebuie uitate schimbările climatice care sunt, de asemenea, previzionate de 40 – 50 de ani, ele se simt şi în România’, a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, nu numai în agricultură, Tabără a arătat că este ‘un domeniu care, de ani de zile, s-a instalat cu rădăcini bune în România’, apreciind că ‘în agricultură şi în industria alimentară, ea este mai pregnantă şi, din păcate, la volume mari’.

Ministrul crede că cel mai important lucru este cel de a mări producţia, la randamente mari, de calitate ‘şi apoi să umblăm la un sistem de fiscalizare cu specificitate pentru agricultură’.

‘Fiscalitatea să nu creeze o frică a producătorului şi, mai ales, a celui care primeşte şi avantaje, pentru că sunt şi cresc şi subvenţiile la unitatea de suprafaţă, astfel încât să nu mai fie preocuparea pentru a aduce în negru economia, ci de a o transparentiza.

Evaziunea este doar o latură care trebuie rezolvată’, a conchis ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Valeriu Tabără a fost prezent joi la Blaj la ‘Sărbătoarea mierii’, cel mai mare târg apicol din ţară, ajuns la cea de-a patra ediţie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.