EUR
4,83 RON
(-0.01%)
USD
4,07 RON
(+1.41%)
GBP
5,35 RON
(+0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.15%)
BGN
2,46 RON
(+0.69%)
BYN
1,67 RON
(+1.01%)
CAD
3,07 RON
(+0.18%)
RSD
0,04 RON
(-0.06%)
AUD
2,94 RON
(-0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.8%)
CZK
0,19 RON
(-0.42%)
INR
0,05 RON
(+1%)

Dan Voiculescu, reclamat la Parchetul General pentru fals în declaraţii

O persoană a depus, marţi (29 martie 2011), la Parchetul General, o plângere penală împotriva senatorului conservator Dan Voiculescu, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, pe 10 martie, că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

Potrivit Parchetului General, plângerea penală a fost depusă prin poştă de o persoană fizică şi a fost înregistrată la Secţia de Urmărire Penală.

Pe 10 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins recursul formulat de preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, şi a menţinut verdictul de colaborare cu fosta Securitate dat de Curtea de Apel Bucureşti.

La 20 iunie 2006, Colegiul CNSAS i-a înmânat lui Dan Voiculescu decizia conform căreia liderul conservatorilor ar fi făcut poliţie politică. În iulie 2006, liderul PC a prezentat opiniei publice, prin intermediul avocatului său, deputatul Sergiu Andon, dosarul de urmărire informativă din perioada 1971-1980. Sergiu Andon a susţinut atunci că Dan Voiculescu a fost „turnat” de 17 colaboratori şi urmărit de aproape 30 de ofiţeri de securitate.

Potrivit CNSAS, Dan Voiculescu ar fi fost recrutat ca informator de Securitate comunistă, în februarie 1970, primind numele conspirativ „Mircea” şi ar fi ”relatat verbal despre contactele şi schimburile de pachete între sportivi români şi cei străini, cu prilejul campionatelor de box din 1969, despre schimburile de valută” şi apoi, în Republica Socialistă Cehoslovacă, unde a însoţit ca translator echipele româneşti de hochei pe gheaţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata