Fostul premier Adrian Năstase susţine că a găsit dosarul care a dispărut de la ONPCSB

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), că a „găsit dosarul” dispărut de la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB).

El a prezentat un extras din cotidianul „Evenimentul Zilei” din 20 ianuarie 2006, în care este prezentat un facsimil din lucrarea care o priveşte pe soţia sa, Dana Năstase.

„Vreau să vă anunţ că am găsit dosarul! Am prezentat instanţei un document din ‘Evenimentul Zilei’ unde este prezentat un facsimil din dosar – ori eu l-am luat şi l-am dat celor de la ziar, ori ei se află în posesia documentului şi atunci procurorii ar trebui să facă cercetări în acest sens”, a declarat Adrian Năstase la sediul ÎCCJ, unde s-a judecat dosarul „Mătuşa Tamara”.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a spus că acuzaţiile care i se aduc în acest dosar sunt „absurde” şi că nu se evidenţiază nicio infracţiune legată de suma menţionată de procurori.

Năstase a comentat şi apariţia stenogramelor Wikileaks legate de dosarele sale, în care consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, le spune oficialilor americani „să nu-şi facă griji în legătură cu dosarele sale”, reafirmând că aceste discuţii „reprezintă dovada că sunt dosare cu o miză politică”.

Potrivit unui articol apărut, miercuri, în „Jurnalul Naţional”, Sebastian Lăzăroiu avea întrevederi destul de dese, la Ambasada SUA, cu diplomaţi americani. „Lăzăroiu a mai adăugat că Năstase se luptă să supravieţuiască politic şi că trage orice sfori pentru a-i opri pe procurori. Totuşi, a comentat Lăzăroiu, ‘dovezile împotriva lui Năstase sunt convingătoare şi – ceea ce este mai important – PDL controlează pe şeful comisiei juridice’ care va avea grijă de agenda de lucru în acestă chestiune. ‘Va fi o bătălie dură’, a concluzionat el ‘dar noi o vom câştiga'”, citează „Jurnalul Naţional”.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.