Guvernul kuweitian a demisionat

Cabinetul kuweitian şi-a prezentat, joi (31 martie 2011), demisia emirului, şeicul Sabah al-Ahmad al-Sabah, în cadrul „unei reuniuni extraordinare”, au anunţat suse guvernamentale şi parlamentare, citate de Kuna, preluată de agenţiile de presă internaţionale.

Această decizie survine după ce un grup de deputaţi a prezentat parlamentului cereri de audiere a vicepremierului, care răspunde de afaceri economice, a ministrului de externe şi a celui al informaţiei, toţi membri ai familiei regale Al-Sabah.

Analiştii politici consideră atitudinea deputaţilor kuweitieni o nouă provocare din partea unui parlament care, până nu demult, a dat dovadă de supunere, manifestând multă reticenţă în faţa reformelor, notează Reuters.

Citeste si:  Seism în Taiwan: Bunurile dezvoltatorului blocului care s-a prăbuşit au fost confiscate; bilanţul depăşeşte 90 de morţi

Aceleaşi surse au indicat că emirul kuweitian l-ar putea numi tot pe premierul demisionar, şeicul Nasser al-Mohammad al-Sabah, să formeze viitorul guvern.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata