Cumpărături de Paşte: nu luaţi miel vândut la marginea străzii, atenţie la coaja ouălor!

– Aflaţi cum trebuie să arate produsele sigure pentru consum care se vând în cantităţi mari în perioada premergătoare Paştelui, cum ar fi carnea preambalată (în special de miel), cozonacul, vopsea de ouă, ouăle sau vinul.

Perioada premergătoare sărbătorilor de Paşte este una aglomerată la cumpărături, motiv pentru care mulţi români sunt mai puţin atenţi şi se lasă păcăliţi.”Recomand consumatorilor să cumpere produse numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele autoturismelor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc ”, avetizează Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatprilor (ANPC).

Citeste si:  Procurorii cer 25 de ani de închisoare pentru torţionarul Alexandru Vişinescu; sentinţa, pe 24 iulie

Experţii vă recomandă să cumpăraţi numai din locuri autorizate şi să verificaţi atent etichetele.

La carnea de miel:
·        Cumpăraţi numai din măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe;
·        Carnea trebuie să prezinte ştampila sanitară-veterinară, să fie elastică şi să nu prezinte suprafaţa lipicioasă şi urât mirositoare;
·        Carnea trebuie transportată în condiţii igienice, cât mai repede şi se va depozita la temperaturi de refrigerare, respectiv, 0 – 4 grade Celsius.

La peşte:
·     Verificaţi dacă peştele proaspăt prezintă următoarele modificări: solzi care se desprind uşor, corpul acoperit cu mucus urât mirositor, branhii de culoare cenuşie sau brună; în aceste cazuri peştele este sigur alterat şi poate prezenta un pericol pentru sănătatea dumneavoastră;
·      Peştele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, fiind parţial acoperit de gheaţă.

Citeste si:  Creditul creşte cu 10%; avansul de două cifre trebuie să fie semnal de alarmă nu să ne îmbete cu apă rece, declară guvernatorul BNR

La ouă:
·        Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă;
·        La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu galbenuşul;
·        Verificaţi data durabilităţii minimale care este înscrisă pe ambalaj în cazul ouălor ambulate sau pe un afiş împreună cu alte informaţii precum categoria de calitate, categoria de greutate, o menţiune a metodei de creştere etc.

Produse de patiserie:
·        Cumpăraţi produse numai din locuri autorizate;
·        Spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute;
·       Ţineţi cont de faptul că rodusele de patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data fabricaţiei (acestea fiind scutite de indicarea datei durabilităţii minimale); Continuarea în EVZ.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close