Prima ţară care le-a declarat război celor care descarcă de pe torrente

– Parlamentul din Noua Zeelandă a adoptat o modificare legislativă care introduce, începând cu 1 septembrie 2011, sistemul de trei notificări adresate de internet provideri utilizatorilor de internet suspectaţi de încălcarea drepturilor de autor şi conexe prin partajare de conţinuturi protejate de copyright, scrie Capital.ro

Parlamentul Noii Zeelande a adoptat astăzi proiectul de lege care va pune în aplicare regimul celor trei notificari pentru a descuraja file-sharing ilegal de conţinuturi protejate de copyright.

Ministrul Comerţului, Simon Power, a declarat că amendamentul adoptat abrogă secţiunea 92A din Legea Copyright-ului şi o înlocuieşte cu o nouă procedură de abordare a încălcării online a drepturilor de autor.

Regimul celor trei notificări constă în trimiterea de către internet provideri de avertismente către clienţii lor, informându-i că sunt suspecţi de a fi încălcat drepturile de autor. Legea extinde, de asemenea, competenţa Tribunalului pentru Copyright, oferindu-i instrumente eficiente şi puţin costisitoare de gestionare a plângerilor privind file-sharing-ul ilegal. Tribunalul va fi îndreptăţit să hotărască plata de despăgubiri de până la 15.000 dolari, în baza daunelor pe care titularii de drepturi dovedesc că le-au suferit.

O altă prevedere importantă este că regimul celor trei notificari nu se va aplica la reţelele celulare de telefonie mobilă până în octombrie 2013.

Proiectul de lege include dreptul instanţelor districtuale de a hotărî suspendarea unui cont de internet pentru o durată de până la şase luni, în circumstanţe adecvate.

SURSA: AIMR

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.