Discuţii contradictorii între Radu Mazăre, Emil Boc şi Elena Udrea, la semnarea unui proiect european

Semnarea unui proiect european, miercuri, la Prefectura Constanţa, de către ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi primarul Radu Mazăre, în prezenţa premierului Emil Boc, a stârnit o serie de discuţii contradictorii între edilul constănţean şi cei doi demnitari.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a arătat ”măgulit” de modul fastuos în care este semnat contractul şi i-a reamintit premierului Emil Boc de restanţele pe care Guvernul le are către municipalitate la plata subvenţiei pentru energia termică.

”Este un proiect pe care vrem să-l facem pe bani europeni. Sunt bucuros şi mă măguleşte atâta fast pentru semnarea unui proiect pe bani europeni, nu mă aşteptam ca însuşi premierul României să ne onoreze. (…) E bine totuşi că îl semnăm. E vorba de o parcare supraetajată în faţa Spitalului Judeţean, proiect în valoare de 4 milioane de euro. (…) O să-l invit eu personal pe domnul prim-ministru, şi o să o facem cu un fast dublu, dacă Guvernul României îşi achită şi datoriile restante pentru subvenţia la energia termică pe care le are faţă de oraşul Constanţa”, a afirmat Mazăre.

Acesta i-a prezentat premierului anumite date, conform cărora Guvernul ar aloca banii respectivi în funcţie de culoarea politică, municipii conduse de PDL primind subvenţii la energia termică mult mai mari decât Constanţa, care, potrivit lui Mazăre, în anumiţi ani a primit ”zero subvenţie”.

”Să ştiţi că avem foarte mari probleme pentru că restanţa, începând din 2008, este de 425 miliarde lei vechi, aproximativ 11 milioane de euro la nivelul Constanţei şi ne cauzează un deficit major în buget şi probleme mari referitoare la plata gigacaloriei pe care o cumpărăm de la CET, care ne calculează şi restanţe”, a spus primarul Constanţei.

Premierul Emil Boc l-a întrebat pe Radu Mazăre dacă crede că este vreun municipiu din România care nu are sume restante de primit şi i-a menţionat acestuia că ”legea spune că se compensează până la 45%, nu spune 45%”, iar alocarea banilor se face în urma unor analize ale experţilor în domeniu.

”Compensarea se face în funcţie de câte resurse are bugetul şi, evident, ţinând cont de specificul diferitelor CET-uri din România, care au fost predate către autorităţile locale. Este o echipă de experţi care face aceste analize şi fac aceste repartizări în conformitate cu ANRE. Dar legea spune până la…Atât poate bugetul să facă, atât sprijină, restul este şi treaba autorităţilor locale”, a afirmat premierul, precizând că ”municipiul Constanţa este un oraş care are pretenţii, nu este un oraş care să nu aibă resurse precum unul din altă parte a ţării care a avut alte probleme”.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a ţinut să-i spună primarului Constanţei ”de ce atâta fast” la semnarea contractului privind investiţia cu fonduri europene.

”O să-i spun domnului primar că avem bucuria extraordinară de a semna primul proiect finanţat prin fonduri europene, din Axa 1, din Programul Operaţional Regional. Constanţa este ultimul dintre polii de creştere, şapte poli de creştere are România. Constanţa a mers cel mai slab din punct de vedere al depunerii proiectelor. Dintr-un total de 90 de milioane de euro, astăzi semnăm un contract de peste 3 milioane de euro, dar este un prim pas. Motiv pentru care am venit să serbăm împreună cu primul-ministru şi sperăm ca foarte repede să contractăm şi restul de 87 de milioane de euro, pentru că în mod sigur constănţenii au nevoie de aceşti bani”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Mazăre i-a spus Elenei Udrea că poate este ”în eroare”, pentru că, referitor la Planul integrat de dezvoltare, acesta a fost depus de Primăria Constanţa în decembrie 2009, obţinând prima aprobare de la Comitetul de monitorizare a fondurilor structurale.

”Şi aţi cerut refacerea lui în martie 2011 şi nu aţi depus niciun proiect, acum le evaluăm pe astea”, a fost replica ministrului Udrea.

Primarul Constanţei a mai menţionat că, după 10 ani de primărie, el poate să facă o sută de proiecte, dar problema este ”că toate acestea trebuie să primească de la Ministerul Dezvoltării o sută de mii de avize şi de studii”.

La rândul său, premierul Emil Boc a arătat că în ceea ce priveşte programele europene ”niciodată nu este prea târziu”, chiar dacă este întârziere la Constanţa.

”Sunt 90 de milioane de euro pentru Planul integrat de dezvoltare, bani care aşteaptă să fie cheltuiţi pe proiecte pragmatice, în folosul comunităţii de aici. Astăzi spargem gheaţa cu primele 4 milioane care reprezintă o deschidere de drum şi cred că va fi un stimulent suplimentar pe administraţia locală, judeţeană, pentru celelalte componente ale administraţiei, de a întocmi şi finaliza proiectele”, a afirmat Emil Boc.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.