Sorin Ovidiu Vîntu va fi dus la Judecătoria Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu va fi dus, joi (21 aprilie) , la Judecătoria Sectorului 1, unde procurorii vor cere emiterea unui mandat de arestare pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Ordonanţa de reţinere a lui Vîntu urmează să expire, joi, în jurul orei 20,30.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, pe 20 aprilie, reţinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General , împreună cu Vîntu a fost reţinut şi Ion Ilie Cezar.

Din probele administrate până la acest moment procesual, a rezultat că, în perioada martie – aprilie 2011, sub ameninţarea denunţării unilaterale a unui contract de consultanţă şi management, Vîntu i-ar fi pretins managerului postului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, suma de 150.000 euro. În situaţia neconformării acestei cerinţe, partea vătămată ar fi pierdut sume importante de bani.

„Actele de ameninţare şi constrângere au fost întreprinse de inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu atât personal, cât şi prin intermediul inculpatului Ion Ilie Cezar, care la rândul său urma să obţină un folos injust. Inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a recurs la ameninţări cu moartea la adresa părţii vătămate şi a familiei, de natură a induce acesteia temerea că se pot materializa, fapt ce l-a determinat să-şi ia măsuri de protecţie”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă au fost audiaţi de procurori, pe 20 aprilie, anchetatorii luând decizia de a-l reţine pe Vîntu.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.