„Drumul spre infern”, descoperit în anii 1970 de cercetători sovietici, o enigmă şi acum nerezolvată

În anii 1970, un grup de cercetători sovietici desfăşurau lucrări de forare în peninsula Kolsk, în urma cărora a fost forată cea mai adâncă sondă din lume. Proiectul de anvergură fusese gândit în scop de cercetare, însă în mod neaşteptat a provocat o adevărată isterie în întreaga lume.

Potrivit zvonurilor, oamenii de ştiinţă sovietici ar fi dat peste „drumul spre iaď, notează Spiegel online.

O imagine care îţi îngheaţă sângele în vene: în mijlocul întinderilor pustii ale peninsulei Kolsk, la 150 de km la nord de Murmansk, se înalţă un turn de forare abandonat.

În jur sunt înghesuite barăci pentru personal, încăperi pentru laboratoare. Un strat gros de praf acoperă absolut toate urmele de prezenţă a oamenilor, care au părăsit se pare în grabă aceste locuri, notează publicaţia germană.

La 24 mai 1970, când URSS şi SUA se întreceau în a cuceri cosmosul, în Uniunea Sovietică, la graniţa cu Finlada şi Norvegia, luase startul un proiect în vederea forării unei sonde superadânci, în zona plăcii continentale baltice. Timp de câteva decenii, sonda din Kolsk a înghiţit milioane de dolari, permiţându-le oamenilor de ştiinţă să Ůcă o serie de descoperiri destul de importante.

Însă, cea mai răsunătoare descoperire, făcută la adâncimea de peste 10 km, a transformat proiectul într-o acţiune cu un profund substrat religios, în care supoziţiile, adevărul şi miciuna s-au întrepătruns, dând naştere la informaţii de senzaţie preluate de mass-media lumii.

La scurt timp după începerea lucrărilor de forare, sonda din Kolsk a devenit „un proiect sovietic model”, doborând în câţiva ani recordul de 9.583 de metri ce aparţinuse înainte sondei Bertha Rogers din Oklahoma. Pentru conducerea sovietică, însă, acest lucru nu era de ajuns: oamenii de ştiinţă trebuiau să ajungă la o adâncime de 15 km.

Pe drum spre adâncurile pământului, cercetătorii făceau descoperiri neaşteptate. Astfel, ei au reuşit să prevadă mai multe cutremure pe baza sunetelor ciudate parvenite din sondă, la adâncimea de

3.000 de metri fusese descoperită o substanţă indentică practic cu materia de pe suprafaţa Lunii, iar după 6.000 de metri s-a descoperit aur.

Însă, oamenii de ştiinţă erau cel mai mult îngrijoraţi de faptul că temperaturile deveneau din ce în ce mai ridicate, fapt ce îngreuna puternic lucrările de forare. În pofida calculelor preliminare, temperatura era nu de 100 de grade celsius, ci de 180 de grade.

Aproximativ în aceeaşi perioadă au început să circule zvonuri conform cărora la adâncimea de 14 km utilajele de forare au început să penduleze, semn că ele pătrunseseră într-o imensă cavitate.

Temperatura în acea zonă ar fi ajuns să depăşească 1.000 de grade, iar după ce în hău a fost coborât un microfon termorezistent pentru înregistrarea mişcării plăcilor litosferice, cercetătorii au auzit sunete terifiante.

Iniţial, ei au crezut că acestea au fost provocate de defecţiuni tehnice, însă mai tîrziu, după ce aparatura a fost reglată, cele mai sumbre bănuieli s-au adeverit: sunetele aduceau cu strigătele şi oftaturile a mii de oameni supuşi la cazne, notează Spiegel.

Nici până la această oră nu se cunoaşte de unde îşi are rădăcinile această legendă. În engleză, ea a fost prezentată prima dată în 1989, într-o emisiune a postului de televiziune Trinity Broadcasting Network, care a preluat povestea dintr-un reportaj al unui cotidian finlandez.

Sonda din Kolsk a început să fie denumită „drumul spre infern”. Mai multe ziare finlandeze şi suedeze au publicat povestiri ale unor geologi terifiaţi, care afirmau că „ruşii l-au eliberat pe diavol din infern”.

Lucrările de forare au fost stopate, acest lucru fiind motivat prin lipsa finanţelor. Conform directivelor, turnul de foraj trebuia dat jos, însă bani nu au ajuns nici pentru aceasta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.