BNR a publicat un proiect de modificare a Regulamentului 18/2009 şi a Ordinului 7/2010

0

Banca Naţională a României (BNR) a publicat pe site-ul său, în consultare publică, un proiect legislativ de modificare a Regulamentului 18/2009 şi a Ordinului 7/2010.

„Proiectele de reglementări ce urmează a fi adoptate de Banca Naţională a României sunt publicate pe website-ul BNR, înaintea parcurgerii procedurii de aprobare a acestora în cadrul instituţiei, astfel încât persoanele interesate să poată lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi să formuleze eventuale propuneri şi observaţii”, scrie pe site-ul Băncii Centrale.

Proiectul de regulament are în vedere, în principal, alinierea limitei aplicabile expunerilor faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit la noua limită alternativă adusă de modificările recente ale Directivei 2006/48/CE în contextul supravegherii expunerilor mari.

Acesta asigură în principal transpunerea recomandărilor prevăzute de documentul intitulat „Ghid privind tehnicile de diminuare a riscului operaţional”, emis de Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni (CEBS), pe tematica recunoaşterii tehnicilor de transfer al riscului operaţional în cadrul abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor minime de capital.

„În acest sens, proiectul cuprinde atât cerinţe generale aplicabile tuturor tehnicilor de transfer al riscului operaţional, cât şi cerinţe specifice celor două categorii de astfel de tehnici – contractele de asigurare şi, respectiv, alte mecanisme de transfer al riscului operaţional, acestea venind în completarea prevederilor relevante deja cuprinse în Regulamentul BNR-CNVM nr.24/29/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi Regulamentul BNR nr. 25/2009.

Proiectul asigură, de asemenea, actualizarea unor referinţe către formularele aferente riscului operaţional din noul cadru de raportare COREP (Ordinul BNR nr.22/2010 privind raportarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit)”, se arată în regulament.

Proiectul Ordinului 7/2010 se referă la aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea raportărilor periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar-contabilă aplicabile sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre.

„Proiectul de ordin urmăreşte adaptarea sistemului actual, care are la bază reglementările contabile conforme cu directivele europene, corespunzător noilor reglementări contabile conforme cu IFRS, aplicabile sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din alte state membre începând cu exerciţiul financiar al anului 2012”, se arată în ordin.

Principalele prevederi ale proiectului de ordin sunt instituirea obligativităţii întocmirii de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit din alte state membre de raportări periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar – contabilă, începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin proiectul de ordin, stabilirea structurii, frecvenţei şi a termenului limită de depunere şi transmitere a raportărilor periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar – contabilă.

De asemenea mai conţine stabilirea unor reguli specifice de întocmire a raportărilor periodice cuprinzând informaţii statistice de natură financiar – contabilă şi formatul acestora şi corespondenţa cu planul de conturi şi corelaţiile în cadrul formularelor şi între formulare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.