Cum a încercat „CINEVA” să profite de NUNTA REGALĂ din Marea Britanie pentru a “se juca” pe piaţa valutară cu leul. „Toată lumea se uita la nuntă, când deodată…”

0 23

– „Ziua era de aşteptat să fie închisă, cum se spune, pe volume şi mai mici decât de obicei, poate de sub 100 de milioane de euro. Toată lumea se uita la nuntă, băncile britanice erau închise, deci nu jucau…. Deodată cineva încearcă să vândă un volum foarte mare de euro, mizând deci pe apreciere”, povesteşte pentru Gândul un dealer valutar.

Dacă într-o zi normală, volumul mediu al tranzacţiilor de pe piaţa valutară este de 100-150 de milioane de euro, vineri acesta a fost aproape dublu, respectiv în jurul cifrei de 300 de milioane de euro.

Leul a început dimineaţa în forţă, după ce la ora 10:00 au apărut pe piaţă ordine masive de vânzare de valută, care au dus cursul în jos până la un minimum de 4,0665 lei pentru un euro. Ulterior cursul a crescut uşor.

„Nu ştim cine a dat ordinul de vânzare. Cel mai probabil însă este vorba despre BNR, care a încercat să ducă şi mai în jos cursul pentru a diminua presiunile inflaţioniste. Tentativa de apreciere forţată, am putea spune, a leului, indiferent a cui a fost, nu a avut şanse de reuşită„, a precizat dealerul. Motivul a fost, după cum ne-a explicat el, că la finele lunii băncile cumpără valuta necesară constituirii de provizioane.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata