Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat, deschizându-se calea spre o posibilă sanctificare

0

Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat duminică (1 mai), la şase ani de la moarte, de succesorul său Benedict al XVI-lea, în cadrul unei ceremonii care a atras un milion de credincioşi în Piaţa San Pietro din Roma, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Beatificarea îl apropie pe Ioan Paul al II-lea cu încă un pas de o posibilă sanctificare. Pentru a-l declara sfânt pe fostul papă, Vaticanul va trebui să atribuie intervenţiei lui Ioan Paul al II-lea un nou miracol.

Vorbind în latină şi purtând veşminte albe şi aurii, Benedict al XVI-lea a spus că Ioan Paul al II-lea poate fi numit „Preafericit” şi că ziua sa de sărbătoare va fi 22 octombrie, data când Karol Wojtyla a devenit papă.

Mulţimea şi-a exprimat imediat bucuria, aplaudând, în timp ce unele persoane au îngenunchiat sau purtau lacrimi în ochi. O fotografie uriaşă cu un Karol Wojtyla zâmbitor, din perioda de dinainte de decăderea sa fizică declanşată de boală, a fost dezvăluită în faţa mulţimii de credincioşi, dintre care unii au stricat „Santo Subito” (solicitare de sanctificare imediată).

La începutul ceremoniei, cardinalul Agostino Vallini, vicar general pentru dioceza Romei, a cerut oficial această beatificare şi a reamintit câteva elemente din biografia papei polonez, în special trecutul său de muncitor, de arhiepiscop de Cracovia, apoi pontificatul de peste un sfert de secol (1978-2005), unul dintre cele mai lungi din istoria Bisericii Catolice, marcat în special de un atentat asupra sa în 1981.

Acceptând „dorinţa a numeroşi credincioşi, după ce am primit avizul Congregaţiei pentru cauza sfinţilor (…), acceptăm că venerabilul servitor al Domnului, Ioan Paul al II-lea, papă, poate fi declarat Preafericit”, a afirmat papa Benedict al XVI-lea.

Prefectura Romei a precizat că circa un milion de persoane au fost prezente în capitală, dintre care câteva sute de mii în Piaţa San Pietro şi pe străzile adiacente. Polonezii au fost omniprezenţi – circa 80.000 -, având numeroase steaguri şi bannere, însă în număr mare au fost prezenţi şi italienii, spaniolii şi francezii.

Sărbătoarea beatificării permite Bisericii Catolice să-şi reafirme încrederea în ea însăşi în contextul în care este lovită de un amplu scandal de pedofilie, un scandal în care Karol Wojtula a fost acuzat de asociaţiile victimelor că a închis ochii sau că nu a acţionat suficient, dintr-un reflex de apărare a instituţiei.

Atmosfera din mulţime era de bucurie, chiar dacă anumite grupuri blocate pe străzile de acces spre Vatican şi-au descărcat câteodată nervii asupra poliţiştilor.

86 de delegaţi străini, dintre care 22 de şefi de stat şi de guvern şi reprezentanţi ai cinci familii regale (Spania, Marea Britanie, Belgia, Liechtenstein, Monaco) au fost prezenţi la ceremonie. Prezenţa cancelarului german Angela Merkel a fost anunţată în ultimul moment.

Printre alţi invitaţi prezenţi se numără preşedinţii mexican şi polonez, Felipe Calderon şi Bronislaw Komorowski, premierul ungar Viktor Orban, dar şi lideri africani, precum controversatul preşedinte din Zimbabwe, Robert Mugabe, care este persona non grata în Uniunea Europeană.

România a fost reprezentată de ministerul de externe Teodor Baconschi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.