Un studiu IRES arată că românii cred că NATO are o mare influenţă asupra României

0

Românii au în general o părere bună despre NATO şi cred că această organizaţie are o mare influenţă asupra ţării, potrivit unui studiu al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

„NATO este o organizaţie despre care au auzit 98% dintre respondenţii incluşi în eşantion. În general, percepţia despre NATO este una pozitivă, oamenii având preponderent o părere bună (66%) sau foarte bună (10%) despre această organizaţie. Spre deosebire de alte categorii de vârstă, persoanele de peste 65 de ani au, într-o proporţie mai mică, o părere bună despre NATO”, se spune în studiul făcut public luni .

Potrivit acestui document, se remarcă o directă proporţionalitate între şcolaritate şi cunoştinţele despre faptul că România este membră NATO (studii elementare: 73,4%; studii medii: 87,7%; studii superioare: 96,2%).

În general, oamenii tind să considere relaţiile României cu celelalte state membre NATO ca fiind bune (67%) sau foarte bune (5%). Totuşi, 19% sunt de părere că relaţiile României cu celelalte state membre sunt proaste.

„Cu cât gradul de şcolaritate este mai mare, cu atât creşte proporţia celor care sunt de părere că relaţiile României cu celelalte state membre NATO sunt bune”, se precizează în studiu.

Sondajul mai relevă că românii cred că NATO este percepută ca având o influenţă destul de mare în România, respectiv 19% din populaţie consideră că această influenţă este foarte mare, iar 42% este de părere că influenţa NATO este mare.

„Distribuţia în funcţie de şcolaritate relevă diferenţe semnificative în cazul răspunsurilor obţinute la întrebarea privind percepţia influenţei NATO în România.

Respondenţii cu studii superioare, mai mult decât cei cu studii medii sau elementare sunt de părere că influenţa NATO este mare. De asemenea, proporţia absolvenţilor de studii medii care dau acest răspuns este mai mare decât în cazul absolvenţilor de studii elementare”, se arată în document.

Studiul IRES a fost realizat în perioada 20-22 aprilie, pe un eşantion de 1.665 de persoane de peste 18 ani având o marjă de eroare de plus/minus 2,4.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.