Avocatul lui John Galliano îşi abandonează clientul

0 7

Avocatul lui John Galliano, Stephane Zerbib, a renunţat la clientul său, cu câteva zile înainte de fixarea datei procesului. Motivele pentru care l-a abandonat pe creatorul de modă rămân necunoscute, informează site-ul lesquotidiennes.com.

Nu se ştie nici dacă Galliano şi-a ales până acum alt avocat.

Stilistul John Galliano, care aşteaptă peste câteva zile fixarea datei procesului pentru insulte cu caracer antisemit, a fost abandonat de avocatul care-l apăra de la declanşarea acţiunii în justiţie, s-a aflat marţi din surse apropiate de acest dosar.

John Galliano urmează să se prezinte la un tribunal din Paris, în trimestrul al doilea al anului, după o altercaţie cu un cuplu într-o cafenea de la Paris, fiind acuzat de insulte cu caracter antisemit. Data procesului urmează să fie stabilită pe 12 mai, cu ocazia unei audieri.

Vor fi analizate două plângeri. Prima se referă la un incident al stilistului cu un cuplu, la sfârşitul lunii februarie, într-o cafenea din cartierul Marais. Reţinut în stare de ebrietate, stilistul este acuzat că a făcut afirmaţii rasiste şi antisemite.

El neagă faptele şi a depus plângere pentru calomnie, dar şi-a cerut totuşi scuze. A doua plângere a fost depusă de altă persoană, care ar fi fost insultată de Galliano în octombrie 2010. Directorul artistic al casei Dior şi-ar fi bătut joc de fizicul femeii de 48 de ani, înainte de a profera în engleză insulte cu caracter rasist.

John Galliano, concediat de casa Dior după aceste incidente, riscă şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 euro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata