Libertatea presei trebuie exercitată cu responsabilitate

0

In fiecare an, la 3 mai, este marcată în întreaga lume Ziua mondială a libertăţii presei, după ce Conferinţa generală a UNESCO a adoptat, la 15 octombrie 1991, o rezoluţie privind ”Promovarea libertăţii presei în lume”, care recunoştea că ”o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice” iar Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a instituit, la 23 decembrie 1993, ziua de 3 mai ca Zi mondială a libertăţii presei.

Cu acest prilej, mai mulţi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi-au exprimat opiniile, privind libertatea presei şi semnificaţia acesteia, regulile după care poate fi ea exercitată, protejarea jurnaliştilor, dar şi privind clasamentul României faţă de restul ţărilor în ceea ce priveşte libertatea presei.

Preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a declarat că libertatea presei trebuie exercitată cu responsabilitate şi în acest sens CNA încurajează posturile să adopte şi să publice propriile coduri de conduită profesională.

„Libertatea presei este un element esenţial al democraţiei în general şi poate cel mai mare câştig al României post-revoluţionare, dar libertatea presei trebuie exercitată cu responsabilitate şi, în acest sens, CNA încurajează posturile să adopte şi să publice propriile coduri de conduită profesională, acel set de reguli deontologice şi de funcţionare, astfel încât jurnaliştii să fie mai bine protejaţi, iar publicul să beneficieze de o informare corectă”, a declarat Răsvan Popescu.

Cristina Trepcea, membru CNA, este de părere că libertatea este o manifestare de responsabilitate, nu un câmp pe care toată lumea poate să facă ce vrea, este un spaţiu în care cei dispuşi să-şi asume cu adevărat libertatea o fac în spiritul regulilor.

„De fiecare dată când mă gândesc la libertate mă gândesc la jocul de şah. Atunci când ştii regulile şi când eşti dispus să le urmezi, să le respecţi şi să le onorezi, atunci poţi juca şah în libertate (…) Nu îmi pot imagina cum ai putea să joci tenis dacă nu eşti de acord să respecţi terenul desenat şi regulile tenisului. La fel este şi cu libertatea presei de care mă întrebaţi dumneavoastră acum.

Din păcate, modul în care noi am inventat şi continuăm să inventăm la libertate, la libertatea presei, este că încercăm să inventăm reguli care să se aplice doar pentru noi”, a afirmat Trepcea. În opinia sa, nu poate fi vorba despre libertate atunci când nu există reguli la care să fie dispuşi toţi jucătorii să achieseze.

Cristina Trepcea s-a referit la maturizarea pe care o vede cu adevărat atât la actorii despre care se scrie, cât şi la cei care scriu, care fac efectiv actul de presă. Referindu-se la clasamentul României faţă de restul ţărilor în ceea ce priveşte libertatea presei, ea este de părere că nu suntem încă „foarte fruntaşi”, dar ne îndreptăm spre poziţii mai bine plasate.

Alt membru al CNA, Dan Grigore, crede că în prezent presa din România nu este cu adevărat liberă.

„Presa nu este cu adevărat liberă şi va fi cu adevărat liberă când, pe de o parte, nu vor fi amestecuri grosolane în politica editorială a presei în general – a posturilor, a ziarelor, a organelor de presă – şi, pe de altă parte, când presa îşi va asuma cu adevărat responsabilităţile profesionale care-i incumbă conform unor coduri deontologice pe care ea trebuie să şi le fixeze şi organismele organizate de presă, de oamenii de presă înşişi să urmărească să fie respectate aceste coduri.

Deci pe de o parte, să avem momentul în care ingerinţa în politica editorială să tindă către zero şi pe de altă parte, responsabilitatea omului de presă să fie maximă”, a spus Dan Grigore. În opinia sa, din punct de vedere al libertăţii presei în România comparativ cu restul statelor, ţara noastră se clasează pe o poziţie „parţial liberă”.

Membrul CNA Christian Mititelu este de părere că presa este liberă în măsura în care practicanţii breslei îmbrăţişează această libertate, adică au o minte deschisă, nu se autocenzurează şi nu sunt sistematic influenţaţi de gândirea celor care deţin pâinea şi cuţitul.

„Comparativ, presa din România se plasează relativ bine la nivel internaţional, dar orice statistică strict mecanică poate fi înşelătoare. Dacă am compara paleta de subiecte abordate în presa românească şi modul adeseori superficial în care sunt tratate sau comentate, cred că nu am sta atât de bine în raport cu presa din alte ţări europene mature.

N-am ieşi atât de bine în statistici nici dacă am cântări în ce măsură libertatea de exprimare în presa românească este dublată de responsabilitate, astfel încât să avem un public mai bine informat”, a spus Christian Mititelu.

Nu în ultimul rând, membrul CNA Szasz Attila consideră că este bine că subiectul libertăţii presei din România revine din când în când în dezbaterile publice. „Pe mine m-ar interesa cât de preocupată este societatea faţă de această problemă sau dacă presa vrea într-adevăr să fie liberă. Eu consider că presa din România e atât de liberă, pe cât de responsabilă este. O presă liberă nu şi-ar permite să fie iresponsabilă”, a adăugat Szasz Attila.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.