Manolescu, despre Nicolae Breban, care s-a retras din Consiliul USR: L-am apărat pe Breban!

0 5

Preşedintele Uniunii Scriitorilor (USR), Nicolae Manolescu, a afirmat, luni, că l-a apărat pe romancierul Nicolae Breban, care şi-a anunţat duminică, pe blogul editurii Ideea Europeană, retragerea din Consiliul Uniunii.

Nicolae Manolescu,Nicolae Breban,Consiliul USR”Eu nu am văzut încă scrisoarea. Sunt în drum spre Paris. Am s-o văd diseară. Am înţeles că spune că în Consiliu l-aş fi acuzat. Dimpotrivă. L-am apărat. Dar cum el îşi ia informaţiile din surse indirecte şi tendenţioase, nu mă miră reacţia. Sunt 52 de scriitori care au fost de faţă la ideea mea că nu era cazul să fie făcut turnător, pentru că n-a avut angajament”, a declarat,  preşedintele USR.

Manolescu a precizat însă că a afirmat despre Breban că a fost „agent de influenţă al Securităţii”, din cauza faptului că acest fapt rezultă din dosarul de la CNSAS pe care în calitate de preşedinte al breslei îl deţine.

El a menţionat că, după ce va citi scrisoarea lui Nicolae Breban, îi va da „probabil” un răspuns.

Scriitorul Nicolae Breban a anunţat duminică, pe blogul editurii Ideea Europeană, retragerea din Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR), şi a precizat că nu este vorba despre „o demisie, nici măcar una de onoare”.

„Nu, nu poate fi vorba de o demisie, nici măcar de onoare, cum se spune, actualul comitet de conducere a breslei noastre şi nici preşedintele ei nu sunt demni de a primi un asemenea act”, scrie Nicolae Breban, apreciind că „niciodată de aproape un secol de când există Uniunea noastră prestigiul şi importanţa scriitorului român nu au fost mai coborâte în societatea românească”.

Breban a răspuns, astfel, editorialului semnat de Nicolae Manolescu în nr. 16 al revistei „România Literară”, în care criticul literar aprecia că Nicolae Breban a fost „agent de influenţă” al Securităţii.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut, la 6 aprilie, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Nicolae Breban.

„Rapoartele securiştilor arată că-l cunoşteau (pe Nicolae Breban, n.r.) mult mai bine decât îi cunoştea el pe ei. Ştiau pe ce butoane să apese ca să-i trezească orgoliul şi să-l determine să colaboreze. („Fiind o persoană extrem de volubilă, poate fi uşor de exploatat informativ, dar totodată este incapabil de a păstra un secret…”) Partea proastă este că nici astăzi N. Breban nu acceptă că a fost folosit fără scrupule şi că i s-au smuls declaraţii compromiţătoare moral pentru el şi primejdioase profesional pentru noi”, scria, printre altele, Nicolae Manolescu, în editorial deicat romancierului, din România literară.

La rândul său, Nicolae Breban, membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor, a scris, duminică, un comentariu cu titlul „Ruşine, dle N. Manolescu!”, postat pe blogul editurii Ideea Europeană, în care, printre altele, autorul „Buneivestiri” vorbeşte despre preşedintele USR, apreciind că „dintr-un critic sever şi inteligent, fidel literaturii române şi valorilor ei”, a devenit „un fel de măscărici”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata