Al Qaida „made in Italy”

0 8

Italia a ajuns, potrivit serviciilor de informaţii, o pepinieră de fanatici şi violenţi. Celor 3.000 de mujahedini gata de acţiune li se adaugă numeroşii prozeliţi făcuţi de imamii extremişti.

După asasinarea lui Ossama ben Laden, noua „cupolă” pregăteşte răzbunarea, notează un articol publicat în ediţia de marţi de cotidianul italian Il Giornale.

Dacă tentaculele reţelei teroriste Al Qaida sunt bine ramificate în Italia, acest lucru se datorează pătrunderii neobosite a islamismului radical, care a făcut din militantismul jihadist raţiunea sa de a fi. Conform estimărilor neoficiale ale serviciilor de informaţii italiene, între Sicilia şi Val d”Aosta ar locui permanent peste 3.000 de „mujahedini”, deja trecuţi prin taberele de antrenament ale lui Ossama din Afganistan, Pakistan şi Yemen.

Sunt în mare parte „homegrown mujaheddin”, imigranţi din a doua generaţie, îndoctrinaţi prin intermediul Internetului, gata de sacrificiu pe urmele a ceea ce au experimentat fraţii islamici „italieni”” care au luptat în Bosnia alături de fraţii musulmani.”Martirii” italieni, „shaid”, deja în acţiune în Afganistan şi Irak, au ajuns la circa o sută. Cei care nu au murit au sfârşit la Guantanamo, după cum o demonstrează poveştile a şase tunisieni din Milano, Torino şi Bologna, sau a egipteanului Sheriff, din Como.

Realitatea crudă a antiterorismului italian este că Italia nu deţine numai exclusivitatea experţilor în falsificarea de documente şi logistică pentru cei care se ascund de justiţie, ci produce direct terorişti pentru export, chiar dacă imamii filo-Ossama – şi mai mulţi judecători italieni – îi achită numindu-i „insurgenţi”.

Ultimul preot al terorii este M”hamed Garouan, predicator în Calabria, arestat luna trecută pentru incitarea credincioşilor la vânarea necredincioşilor „în numele jihadului militant, singura cale de acces la gradina promisă temătorilor de Dumnezeu”.

La fel a procedat, potrivit unui colaborator cu justiţia din Al Qaida, şeicul-imam Ayachi Bassam, arestat la Bari sub acuzaţia că a instalat o celulă informatică în reţeaua lui ben Laden. Şi mai departe a mers imamul marocan Mostapha El Korce, directorul „şcolii de terorism” din Ponte San Felcino, în Perugia, cu studenţi-kamikaze pro-ben Laden, arestaţi şi expediaţi în Maroc, în ianuarie.

Moscheile, mai ales cele ilegale, constituie marea problemă. Dacă în perioada 2009-2010 controalele asupra centrelor religioase care făceau propagandă Războiului Sfânt (majoritatea în garaje şi subsoluri) s-au cifrat la peste 120 faţă de 749 de locuri de cult islamice (cu peste 25 de lideri spirituali monitorizaţi), motivul este că tocmai aceste locuri sunt considerate liantul susţinătorilor celulelor „latente” (circa 15, potrivit serviciilor de informaţii).

În perioada 2001-2010 au existat 146 de condamnări ale unor terorişti islamici „italieni”, sub diferite acronime („Gia”, „Tawhid wal Jihad”, „Grupul salafit pentru predică şi luptă). În Lombardia, moschea din Viale Jenner este un „centru de recrutare pentru terorişti”, potrivit cablogramelor Wikileaks.

Moştenitorii nemilosului Abdul Qadir Fall Mamour, „purtătorul de cuvânt” al lui Ossama în Italia, cunoscut drept (ex) imamul din Carmagnola, sunt răspândiţi între Campania, Lazio, Lombardia şi Piemonte, aceasta din urmă încă strâns legată de predicile lui Bouriqui Bouchta, imamul torinez producător de fatwa.

La fel ca alţi colegi, de la imamul moscheii din Cremona, Maourad Trabelsi, la imamul Mohammed El Mafoudi din Gallarate (considerat a cincea coloană a lui Ossama, apoi achitat) şi până la Snoussi Hassine Ben Mohammed, imamul din Como (expulzat), Rachid Mamvri, imamul de la Florenţa, suspectat de apropiere de Al Qaida marocană (şi el achitat), Rachid Ilhami, un predicator al centrului de pace din Macherio, achitat la Monza („pentru că proiectele Jihadului – a scris judecătorul de instrucţie – nu constituie un delict”) şi în sfârşit Hemman Abdelkrini, liderul spiritual din Roma cunoscut pentru predicile foarte violente (expulzat).

Lista purtătorilor de cuvânt ai lui Allah este foarte lungă, iar în radiografia antiteror ismului precedă capitolul recrutării în universităţi (Perugia şi Padova) sau în cele 65 de „madrasse”, şcolile coranice ilegale cu risc de extremism. Mai complexă este galaxia informatică a fanilor lui Ossama (200 de puncte de internet interceptate).

Blog-urile şi chat-urile sunt folosite pentru a produce bani şi soldaţi, a ameninţa guvernul italian, revendicând cu entuziasm atentatele sângeroase împotriva contingentelor militare italiene (peste 500 de semnalări). Site-ul www.almouhajiroum.com le dădea islamicilor „italieni”” instrucţiuni despre cum să ducă războiul din Afganistan.

Primul atac de inspiraţie jihadistă din Italia şi o trezire bruscă pentru celulele „latente” din ţară a fost dat de Mohamed Game, pasionat de DVD-uri care prezintă cetăţeni occidentali cu gâtul tăiat la TV, care s-a aruncat în aer în faţa cazarmei Santa Barbara din Milano.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata