Consilier şi inspector superior din Mureş, deferiţi justiţiei de DNA pentru fraude cu fonduri europene

0 4

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a unui consilier din Consiliul Local al Comunei Vînători, judeţul Mureş, şi a unui inspector superior din Compartimentul agricol al primăriei din aceeaşi localitate, pentru fraude cu fonduri europene.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi ,au fost deferiţi justiţiei Emil Bologa, consilier local, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, şi instigare la fals intelectual în formă continuată, şi Mariana Micle, inspector superior, pentru fals intelectual în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 2008-2010, Bologa ar fi solicitat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mureş subvenţii agricole pentru suprafeţe de teren agricole cuprinse între aproximativ 180 şi 191 de hectare prin prezentarea de date şi declaraţii false cu privire la suprafeţele de teren pe care le deţinea în mod real.

„Cu această ocazie, Emil Bologa a folosit două adeverinţe emise de Primăria Vînători în care inculpata Micle a consemnat în fals că acesta deţine o suprafaţă de teren agricol mult mai mare decât cea deţinută în mod real. În acelaşi scop, Mariana Micle, în calitate de inspector superior, a falsificat şi Registrul agricol al aceleiaşi primării, consemnând că Emil Bologa deţine o suprafaţă de teren mai mare decât cea reală”, susţin procurorii.

DNA precizează că, în această modalitate, Emil Bologa ar fi obţinut în mod ilegal fonduri europene în valoare totală de peste 238.000 lei, echivalentul a aproximativ 59.000 euro.

În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând lui Bologa.

Sursa citată mai precizează că până la finalizarea cercetărilor APIA Bucureşti nu a comunicat dacă se constituite parte civilă în dosarul penal. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Sighişoara.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata