Discuţii cu Microsoft pentru implementarea cloud computing-ului la nivelul administraţiei publice

0

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a avut marţi (3 mai) o întrevedere cu preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, Don Grantham, discuţiile axându-se pe posibilitatea implementării cloud computing-ului la nivelul administraţiei publice din România, informează un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

‘La nivel naţional, mediul şi cadrul de implementare a tehnologiei de cloud computing sunt foarte bine conturate, iar succesul implementării tehnologiei va fi dat şi de existenţa unei infrastructuri de comunicaţii electronice performante’, a precizat Valerian Vreme.

Cu această ocazie, ministrul Comunicaţiilor l-a informat pe preşedintele Microsoft cu privire la proiectele majore ale ministerului, printre care facturarea electronica, arhivarea electronică şi managementul identităţii electronice.

Totodată, Valerian Vreme a prezentat şi oportunităţile oferite de noul cadru legislativ din România, în special cele referitoare la Parteneriatul Public Privat. În acest sens, oficialul român a solicitat reprezentanţilor Microsoft analizarea acestor oportunităţi şi eventual, înaintarea unor propuneri de proiecte.

Cloud computing este un concept modern în domeniul computerelor şi informaticii, reprezentând un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicaţii, acces la informaţii şi stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea şi configuraţia fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii.

MCSI este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale şi ale societăţii bazate pe cunoaştere din România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.