După moartea lui Ben Laden: jocul ambiguu al Pakistanului

0 6

Aliat al Statelor Unite, care i-au oferit un ajutor generos, premierul pakistanez Yussuf Raza Gilani nu putea în mod oficial decât să salute ‘marea victorie’ a lichidării lui Ossama ben Laden.

Autorităţile de la Islamabad au ţinut totuşi să precizeze într-un comunicat că raidul de la Abbottabad a fost efectuat ‘direct’ de către forţele americane, ‘în conformitate cu politica lor anunţată potrivit căreia ben Laden va fi eliminat oriunde s-ar afla el în lume’, scrie săptămânalul L’Express în ediţia de luni.

Formula, destul de alambicată, exprimă sentimentul de stânjeneală a Pakistanului. De peste trei ani, ţara plăteşte pentru ajutorul acordat Americii cu un val de atentate jihadiste.

Opinia publică rămâne profund antiamericană. Puterea avea deci tot interesul să nu pară direct implicată în moartea liderului Al Qaida. De asemenea, îi era greu să admită că a fost scurtcircuitată de aliaţii ei. Or, dacă

luăm în considerare afirmaţiile făcute sub acoperirea anonimatului de un responsabil al administraţiei Obama, Washingtonul nu ar fi dezvăluit nimic pakistanezilor din informaţiile pe care le strânseseră de mai multe luni despre locul în care se afla Ossama ben Laden, pentru că nu avea încredere în serviciile secrete pakistaneze /ISI/.

De când au fost somaţi în septembrie 2001 să aleagă de partea cui sunt şi să declare război jihadiştilor, pakistanezii au jucat mereu la două capete, dând asigurări aliatului american, atunci când era necesar pentru menţinerea alianţei, dar susţinându-i şi pe talibani, şi prin ei pe paştuni, pentru a-şi păstra şi interesele lor în Afganistan.

Este puţin spus că relaţiile dintre cele două ţări sunt sub semnul îndoielii, chiar dacă Barack Obama a ţinut, la 1 mai, să evoce importanţa aliatului pakistanez, comentează L’Express.

În aprilie, cu ocazia unei vizite la Islamabad, şeful statului-major interarme american, amiralul Mike Mullen, a acuzat într-un interviu televizat ISI că are ‘legături de multă vreme cu reţeaua Haqqani’, un grup de talibani afgani apropiat Al Qaida.

‘Statele Unite ştiu de multă vreme că Pakistanul face un joc dublu, afirmă Olivier Roy, cercetător la Centrul naţional pentru cercetarea ştiinţifică /CNRS/, specialist în această regiune. Dar mai ştiu şi că nu au cum să-l împiedice. De fiecare dată când americanii îi cer puţin mai mult, el ameninţă cu riscul propriei implozii’.

Pe acest plan, nimic nu ar trebui să se schimbe cu adevărat, chiar dacă reşedinţa ultraprotejată a liderului Al Qaida, aflată în apropierea academiei militare şi atât de aproape de capitală, este încă o dovadă a acestei duplicităţi. La Islamabad, la fel ca şi la Washington, pragmatismul trebuie să învingă încă o dată.

Rămân posibilele consecinţe în teatrul afgan. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat că misiunea organizaţiei în această ţară va continua. În septembrie 2001, operaţiunea americană, aprobată de ONU, viza suprimarea Al Qaida.

De atunci, obiectivele au evoluat de mai multe ori, rămânând totuşi ambigue. Olivier Roy cons ideră că moartea lui ben Laden ar putea avea drept consecinţă ‘ieşirea talibanilor din sfera jihadului internaţionaľ. Astfel, ei ar putea mai uşor să joace cartea naţionalismului, conchide publicaţia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata