Eugen Nicolăescu (PNL): Va trebui să ajungem la guvernare pentru a modifica toate legile proaste ale Guvernului

0

Viceliderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri (4 mai), că liberalii trebuie să îi convingă pe români să îi voteze la următoarele alegeri pentru ca odată ajunşi la guvernare să modifice imediat toate „legile proaste” promovate de Guvernul Boc.

El a adăugat că orice decizie a Curţii Constituţionale a României (CCR) este definitivă şi obligatorie, referindu-se la declararea drept constituţionale a legii salarizării profesorilor şi Codului de dialog social.

„Din punct de vedere legislativ şi tehnic, decizia Curţii este obligatorie şi definitivă.

În mod normal, în acest moment, preşedintele poate să promulge cele două legi şi ele să producă consecinţele de rigoare. Eu cred că noi (PNL – n.r) nu avem decât un singur lucru de făcut: să convingem populaţia să ne voteze, să ajungem la guvernare, iar când o să ajungem la guvernare, vom modifica imediat toate legile proaste pe care acest Guvern le-a dat.

Nu numai acestea două, pentru că mai sunt multe alte legi proaste. Noi le-am contestat. Am arătat ce efecte negative produc şi ce consecinţe au în viaţa oamenilor”, a susţinut Nicolăescu.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, că legile dialogului social şi salarizării profesorilor, asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea, sunt constituţionale.

Astfel, judecătorii CCR au respins sesizările formulate de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal privind neconstituţionalitatea Codului de dialog social şi a Legii salarizării profesorilor.

Deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii, cele două acte normative urmând să fie înaintate preşedintelui României în vederea promulgării.

Legea dialogului social şi Legea privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic au fost contestate în 21 aprilie la CCR de 110 deputaţi PSD şi PNL.
Social-democraţii şi liberalii au contestat atât procedura de adoptare a celor două acte normative, prin asumarea răspunderii Guvernului, cât şi aspecte de fond.

Eugen Nicolăescu,alegeri PDL,Emil Boc
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.