Israelul şi „primăvara arabă”

0 5

Filosoful francez Bernard-Henri Lévy declară în paginile săptămânalului francez Le Point că înţelege „îngrijorarea” Israelului cu privire la „vântul democraţiei care suflă peste lumea arabă”.

„Cunosc cel puţin două cazuri – Algeria în 1991 şi Fâşia Gaza din 2006 – când alegerile libere au dus la cea mai proastă variantă. Înţeleg foarte bine că în astfel de probleme Israelul nu are dreptul la nicio eroare sau la o atitudine delăsătoare faţă de riscul ca revoluţiile din Egipt, din Libia, iar mâine şi din Siria să ducă la apariţia unei lumi în care nivelul de insecuritate va creşte şi mai mult”, notează filosoful francez.

Însă, continuă Levy, una este îngrijorarea şi neîncrederea în iluzii şi cu totul altceva este neîncrederea excesivă şi o închistarea care nu este demnă de moştenitorii „visului sionist”.

„Nu înţeleg cum o ţară ar putea să se mândrească de-a lungul unei perioade atât de mari cu faptul că este singura democraţie din Orientul Mijlociu /OM/, iar atunci când vecinii săi încearcă prin intermediul bătăliilor eroice să se ralieze la ea şi la acele valori pe care ea le exemplifică, să nu-i salute”, se întreabă filosoful francez.

Potrivit lui Bernard-Henri Lévy, „indiferent care ar fi fost calităţile lui Hosni Mubarak, care a reuşit să respecte acordul de pace semnat de predecesorul său Sadat, există o lege simplă, dar eternă: este firavă o lege care depinde de voinţa unui singur om, şi încă unul dictator, care nu este doar muritor, ci, după cum ştim acum, este destul de vulnerabiľ, notează Bernard-Henri Lévy.

De asemenea, în opinia sa, indiferent de regimul care ar înlocui actualul haos din Libia, pentru Israel nu există nimic mai rău decât Gaddafi.

În opinia filosofului francez, mai există o consecinţă a revoluţiilor arabe – apariţia de popoare care erau convinse că sursa tuturor relelor o constituie Israelul şi care au văzut acum că aveau şi un alt duşman, mult mai periculos: propriul lor stat.

„O asemenea revenire în lumea reală, în care un lider arab le promite „fraţilor” săi să-i înece în „râuri de sânge”, este un eveniment tragic, dar extrem de important”, constată Lévy . După părerea sa, a minţi un popor care a descoperit adevărul în luptă, va fi deja mult mai complicat.

În concluzie Bernard-Henri Lévy recunoaşte că a sprijinit revoluţia din Libia deoarece „iubeşte legea şi urăşte tirania” şi datorită credinţei sale că „această revoluţie serveşte cauza păcii”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata