O nouă fotografie cu ben Laden circulă pe internet

2

De la anunţarea morţii lui Osama ben Laden de către preşedintele american Barack Obama, duminică seară, nu a existat încă o fotografie ‘oficială’ care să ateste decesul liderului al-Qaida.

În urma speculaţiilor de toate felurile, Casa Albă a confirmat luni seara existenţa unor imagini, insistând însă asupra faptului că Obama ezită să dea undă verde pentru difuzarea acestora din cauza durităţii lor, scrie Le Soir în ediţia sa de miercuri.

Nicio fotografie nu a fost difuzată marţi, însă miercuri dimineaţă, o imagine apărută pe internet şi postată pe Twitter a fost prezentată ca fiind primul instantaneu cu Osama ben Laden mort.

În această fotografie, care pare să fie făcută pe timp de noapte cu infraroşu din cauza nuanţei verzi predominante, poate fi văzut un militar american, zâmbind şi fără cagulă, stând în genunchi lângă cadavrul lui ben Laden întins pe spate.

Pe faţa şefului al-Qaida, chiar sub ochiul stâng, se vede o gaură neagră ce ar putea atesta impactul unui glonţ. Nu se poate spune dacă este vorba sau nu despre o imagine editată şi nici de unde provine aceasta. În colţul inferior drept al imaginii se vede că ceva a fost acoperit.

În lipsa unei difuzări pe cale oficială, este posibil ca administraţia americană să fi ales o cale alternativă pentru a difuza această primă imagine. Poate pentru a pregăti terenul pentru alte imagini? Este una dintre ipoteze, notează Le Soir.

Citește și
2 Comentarii
  1. Ionel spune

    ce fotografie, nu ati aflat ca l-au aruncat direct in mare?

    ha ha ha… naivilor…

  2. Andrei Iacob spune

    Probabil ca inainte sa-l ucida,sa-l duca pana la vapor,sa duca vaporul in lcoul unde l-au aruncat,,, intre timp au facut si ei… macar o poza. ca sa nu zic ca misiunile sunt filmate si analizate .. iei un frame din film si-i zici poza. 🙂

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.